Mitropolitul Augustin : „creştinii laici pot încă să afurisească sinoade locale şi ecumenice, când sinoadele acestea nu exprimă adevărul Credinţei Ortodoxe”

1

Împotrivire

de dl Theodoros Gheorgopoulos, teolog

Fostul Mitropolit al Florinei, Augustin Kandiotis, prin deceniile 1950 şi 1960 slujea ca predicator al Arhiepiscopiei Atenei. Predica în fiecare duminică şi sărbătoare mare la diferite biserici din zona Arhiepiscopiei. Însă în seara fiecărei duminici predica în săli ale unor asociaţii religioase („Trei Ierarhi”, Menadru 4 şi la cele două asociaţii religioase ale lui).
Predicile din sfintele Biserici începeau de obicei de la pericopa evanghelică. La predicile de duminică seara dezvolta cu o rară putere a cuvântului, bogăţie de sensuri şi combativitate înflăcărată diferite teme religioase şi moralo-sociale.
Condamna obişnuinţe şi evenimente păcătoase (carnavalurile, concursuri de frumuseţe, spectacole şi publicaţii imorale etc.), diferite erezii (precum ecumenismul), scandaluri bisericeşti, trădări ale Credinţei Ortodoxe, fapte anticanonice ale Episcopilor, trufia clericilor, probleme naţionale etc.
Ca student, eram pe atunci un ascultător fidel al predicilor sale care provocau un adevărat seism duhovnicesc. După fiecare predică a părintelui Augustin, mă simţeam nemulţumit cu mine însumi.

Cândva l-am întrebat:

„Părinte Augustin, credeţi că prin marile lupte pe care le duceţi, va veni momentul când vor înceta carnavalurile, concursurile de frumuseţe, spectacolele imorale, cărţile şi revistele anticreştine, scandalurile din spaţiul bisericesc şi că clericii noştri vor deveni asemenea Sfinţilor Părinţi ai Bisericii?”

2Mitropolitul Augustin ( primul din stanga imaginii) aflat la una dintre primele conferinţe ale Uniunii Grecilor Ortodocşi de Pretutindeni ( P.O.E ) împreună cu conducătorul duhovnicesc al P.O.E. şi al Ortodoxos Typos ( O.T. ) Arhimandritul Haralambos Vasilopulos (al treilea din stanga imaginii), Stareţul Mănăstirii Moni Petrachi a Sfântului Sinod al Greciei.

Eram foarte curios ce va răspunde. Şi părintele Augustin, un om prin excelenţă realist, mi-a răspuns.

„Nu sunt atât de naiv să cred că răul cu multe chipuri din societate şi din Biserică va înceta, oricât de multe predici am ţine.

Altul este scopul meu:

Prin predică, oral şi în scris, mă lupt să trezesc conştiinţa religioasă a credincioşilor şi să înţeleagă că au drepturi şi în societate, şi în Biserică. Trebuie să înveţe, spre exemplu, că au dreptul să ceară ca clericii şi mai ales episcopii să fie aleşi prin votul clerului şi al poporului.
Să înveţe că au dreptul şi datoria de a striga «nevrednic» la hirotonia unui nevrednic. Să conştientizeze că în spaţiul Bisericii creştinii nu sunt o masă mută de oi necuvântătoare, ci au cuvânt în alegerea păstorilor lor şi în administrarea Bisericii. Să înveţe că trebuie să îi combată pe trădătorii credinţei şi să se lupte pentru curăţirea Bisericii.
Creştinii laici pot încă să afurisească sinoade locale şi ecumenice, când sinoadele acestea nu exprimă adevărul Credinţei Ortodoxe.
Avem mari sinoade locale şi ecumenice care au fost afurisite de poporul credincios ca tâlhăreşti. Cu alte cuvinte, urmăresc prin predici şi prin luptele împotriva răului ca poporul evlavios să dobândească o vie conştiinţă bisericească şi să înveţe că nu este responsabil să-şi mântuiască doar «sufleţelul său», dar este împreună-răspunzător cu toţi credincioşii, clerici şi laici, pentru ce se întâmplă în Biserică. Adică, este nevoie stringentă ca poporul evlavios să înveţe să se împotrivească! (Acesta a fost răspunsul părintelui Augustin, însă nu cuvânt cu cuvânt).”

1
O, dacă această sfântă durere şi intenţie a marelui Episcop Augustin ar deveni reale în spaţiul bisericesc, mulţi trădători ai credinţei şi provocatori de scandaluri ar fi scoşi afară din Biserică şi nu ar putea să vatăme pliroma Bisericii. Avem exemple de asemenea rezistenţă şi în epoca noastră.

Din cadrul aceleiaşi conferinţe P.O.E.

Clerici nevrednici şi chiar Mitropoliţi ar fi nevoiţi să demisioneze şi să plece din pricina împotrivirii poporului credincios.
În octombrie 2009 în Pafos (Cipru), papistaşi şi filopapişti ai diferitelor Biserici Ortodoxe au discutat despre primatul Papei. Aproape 100 de clerici ortodocşi şi laici au protestat afară.

Împotrivire! Rezultatul?

S-au amânat discuţiile şi s-a anunţat pentru mai târziu o altă întâlnire la Viena (20-27 septembrie 2010). Episcopii filopapiştii ai Ciprului însă şi-au arătat despotismul faţă de clericii jurisdicţiei lor care au participat la manifestaţii: s-au tăiat salarii şi s-au făcut destituiri. Dacă însă în afara sălii unde aveau loc discuţiile şi rugăciunile cu papistaşii s-ar fi adunat nu 100 de credincioşi, ci 100 000, ce ar fi făcut Episcopii filopapişti? Atunci s-ar fi rugat ei să nu-şi piardă tronul şi să nu fie caterisiţi.
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a ajuns la culmea sincretismului ecumenist şi a oferit directorului Coca-Cola „Sfântul Coran”!
Dacă Sfântul Munte ar fi întrerupt pomenirea patriarhului şi ierarhia Bisericii Greceşti ar fi înştiinţat că încetează dialogurile ecumenice eterodoxe şi inter-religioase, atunci este sigur că nu ar îndrăzni să-şi continue tactica de azi.
În loc de asta însă mulţi Mitropoliţi ai Bisericii Greceşti l-au invitat la Mitropoliile lor şi împreună cu primarii i-au acordat distincţii şi l-au ridicat în slăvi.
Pentru ceea ce face Patriarhul Ecumenic nu este doar el responsabil: sunt coresponsabili şi Episcopii tuturor Bisericilor Ortodoxe şi mai ales ai Bisericii Greciei.
Arhiepiscopul Hristodul l-a adus pe Papa în Grecia. Dacă s-ar fi adunat în afara arhiepiscopiei câteva, să zicem, zeci de mii de credincioşi şi i-ar fi dezaprobat zgomotos pe Papă şi pe Arhiepiscop, ce ar fi făcut aceşti domni?
Dacă în următoarele Duminici credincioşii l-ar fi dezaprobat pe Arhiepiscopul Hristodul, ar fi fost nevoit să demisioneze sau, cel puţin, nu ar mai fi îndrăznit să facă ulterior o vizită la Vatican. De ce se întâmplă acestea? Pentru că poporul credincios, păzitor al Ortodoxiei nu se împotriveşte. Cei care se împotrivesc sunt puţini.
Cei mulţi sunt indiferenţi sau au ideea eronată că trebuie să ne luptăm doar ca să mântuim sufletul nostru. Ce fac ceilalţi şi mai ales clericii, nu este treaba noastră să îi judecăm. Astfel zic şi se liniştesc.
Cu o asemenea mentalitate şi fără împotrivire, răul se va întinde ca o cangrenă. Ecumeniştii îşi vor impune voinţa peste tot şi puţinii credincioşi vor fi ponegriţi ca talibani, ca limitaţi, fanatici şi oameni ai urii etc. Şi nu e de mirare: „Dacă pe stăpânul casei l-au numit Beelzebul, cu atât mai mult pe casnicii lui?” (Mt. 10, 25).
Câţiva credincioşi şi preoţi tradiţionalişti s-au adunat şi au publicat o „Mărturisire de credinţă împotriva ecumenismului”. Au semnat-o câteva mii de preoţi şi laici credincioşi. Nu este suficient. Semnează şi tu acum palimpce@otenet.gr . Dacă ar fi semnat-o toţi Mitropoliţii Bisericii Greceşti, toţi stareţii Mănăstirilor Athonite şi ai celorlalte Mănăstiri din Grecia, toţi teologii, atunci ecumeniştii ar fi tăcut şi Biserica s-ar fi liniştit de orăcăielile lor.
Acum însă cei ce se opun sunt puţini, o minoritate. De aceea, ecumeniştii, sprijinindu-se pe mulţimea lor şi pe sprijinul conducătorilor lumeşti ai acestui veac, nu se retrag şi îşi continuă lucrarea lor de surpare. Ce se va întâmpla?
Se pare că e nevoie de Mărturisitori şi Mucenici.

Ὀρθόδοξος Τύπος, 30-7-2010, pp. 1, 7.

Traducere Anna Theodorou (G.O.)

Graiul Ortodox

Semneză şi tu acum mărturisirea de credinţă.

Acei dintre clerici, monahi, monahii şi laici care doresc să participe la această mică consemnare a mărturisirii ortodoxe pot să declare aceasta scriind: „Sunt de acord cu Mărturisirea de Credinţă împotriva Ecumenismului şi semnez”. Să trimită însă spre informare şi numele lor complet, precum şi identitatea lor clericală, monahală sau profesională, localitatea şi ţara la adresa: Περιοδικό «ΘΕΟΔΡΟΜΙΑ» Τ.Θ. 1602, 541 24 ΘΕΣΣΑΛΟΝΙΚΗ. fax:2310.276590 sau pe e-mail la: palimpce@otenet.gr precum şi la adresa orthotyp@otenet.gr

Aici poţi să citeşti mărturisirea de credinţă
http://www.impantokratoros.gr/D98A904D.ro.aspx

Reclame

Soborul Panortodox, dezbateri aprinse: „Prin aceasta, se distruge imaginea de ansamblu a Sfantului si Marelui Sinod Panortodox”

1

Cu doar cateva zile înainte de convocarea Sfantului si Marelui Sinod Panortodox pe insula Creta, Patriarhul Chiril al Moscovei i-a transmis Patriarhului Bartolomeu o scrisoare, in care apar amintite puncte legate de desfasurarea Sfantului si Marelui Sinod Panortodox, care au fost prezente si intre deciziile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Bulgariei. Scrisoarea a fost publicata integral in ziarul grecesc „Vima”.
In scrisoare, Patriarhul rus face referire la doua probleme care tin de protocol – informeaza in premiera Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe – privind localizarea participanților la Sfantul si Marele Sinod (asezarea lor la masa discutiilor). Daca aceste probleme de protocol nu vor fi rezolvate, scrisoarea avertizeaza ca participarea Patriarhului Moscovei la lucrările Sfantului si Marelui Sinod Panortodox nu va mai fi posibila.
Problema la care face referire scrisoarea, este aceea ca Primatii nu stau asezati intr-o pozitie care sa respecte o forma semisferică, ci sunt plasati intr-o pozitie „unul împotriva celuilalt, pe doua linii paralele”. In plus, asezarea propusa nu permite mass-mediei internaționale sa ii prezinte pe reprezentanții adunați din sfintele Biserici ale lui Dumnezeu, în același timp, pentru telespectatori.

„Prin aceasta, se distruge imaginea de ansamblu a Sfantului si Marelui Sinod Panortodox”, se arata in scrisoare, din care reiese ca pozitionarea ar aduce atingere principiului conform caruia Primatul trebuie sa fie „primul intre egali”.

„Ceea ce vedem în schema propusă, diferă în mod drastic de ceea ce se discutase la intrunirea Primatilor, si de ceea ce vedem la Sinoadele Ecumenice”, a notat, de asemenea, Patriarhul Kirill.
Schema propusa, prin indepartarea de „eclesiologia noastra ortodoxa, se apropie periculos de mult de modelul romano-catolic”.

Patriarhul rus vrea ca toți patriarhii și arhiepiscopii să ia poziție fata de această chestiune, ceea ce înseamnă că scrisoarea a fost transmisă si altor Biserici locale. Intre timp, Biserica Bulgara a anuntat categoric ca NU participa la Sfantul si Marele Sinod Panortodox din Creta – iunie 2016, ceea ce presupune ca Sinodul nu va mai avea loc la data programata, intrucat pentru aceasta trebuie sa fie prezente toate Bisericile Ortodoxe.
Cea de-a doua problema, amintita de Patriarhul Kirill în scrisoarea sa către Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, este locul in care sunt pozitionati observatorii care nu sunt ortodocsi. Ca si cea de mai sus, si aceasta problema a fost amintita in decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Bulgariei, dupa cum se precizeaza intr-un raport al publicatiei bulgaresti Dveri. Patriarhul Moscovei noteaza, ca pozitionarea observatorilor ne-ortodocsi pe locurile oficiale din spatele primatilor, va fi criticata de credincioșii ortodocsi, intrucat se creeaza o imagine ‘ecumenica’ si nu una ortodoxa. Deci, Patriarhul considera ca observatorii din Bisericile heterodoxe nu ar trebui să stea aproape de membrii Sfantului si Marelui Sinod Panortodox, „astfel încât nu intre în obiectiv și sa nu faca parte din imaginea de ansamblu a Sinodului”.
Patriarhul Kirill solicită, de asemenea, mai multe informații cu privire la costurile legate de Sfantul si Marele Sinod și, în special, de cele destinate fondului general, la care trebuie să participe toate Bisericile Ortodoxe. Problema este amintita, de asemenea, intre deciziile recente ale Bisericii Ortodoxe a Bulgariei. Conform publicatiei bulgaresti Dveri, este vorba despre 120.000 € suplimentari, pentru fiecare Biserică participantă, prin care trebuie sa participe la sustinerea costurilor Sfantului si Marelui Sinod Panortodox – suma pe care episcopii bulgari au clasificat-o drept: „cheltuiala financiara mare și nejustificata”.
Scrisoarea Patriarhului Kirill a provocat nelinisti în Patriarhia Ecumenică, dar episcopii, membrii comitetului organizatoric considera că problemele privind pozitionarea participantilor pot fi rezolvate, scuzand alegerea facuta, prin „slaba coordonare și spațiul limitat din sala Academiei Teologice, unde va fi organizat Sfantul si Marele Sinod Panortodox”.

sursa

Maica Domnului – Singura bucurie si ultima nadejde intr-o lume in agonie

16285_191558274353411_1952060666_n

Cu prilejul praznicului Nasterii Maicii lui Dumnezeu, va oferim fragmente din doua interviuri din 2005 sau 2006, respectiv 2007 cu parintele Justin Parvu, staretul si duhovnicul Manastirii Petru-Voda, aparute in revistele “Glasul monahilor” si “Formula As”, precum si una din minunile foarte cunoscute savarsite de Maica Domnului la Manastirea athonita Filoteu:

– Ce ne puteti spune despre vremurile grele prin care vom trece si noi?

– Ei, prin ce-am trecut noi, dar prin ce-o sa treceti voi! Acele vremuri deja le-ati inceput. Spre deosebire de alte vremuri, va ingadui Dumnezeu vrajmasului sa se atinga si de suflet; va fi mai mult o prigoana psihologica si nu va veti putea ascunde nici in crapaturile pamantului. Nu este usor, sunt vremuri foarte grele.De exemplu, pe vremea marilor traitori din Pustia Tebaidei, acolo nici militia nu intra, nici control de stat, nici finanta nu intra, nici un control care sa-i tulbure pe calugari. Erau de sine statatori si atat de liberi, incat ei intr-adevar puteau sa-si duca asa, cu toata dragostea, nevointa lor. Insa, la ora aceasta, trebuie sa lupti, si cu cel vazut, si cu cel nevazut; sa lupti cu tine, sa lupti cu lumea, sa lupti si cu dracul.Diavolul? faci cruce – se mai departeaza, mai. Astia vazuti nu se departeaza, ba te asalteaza si-ti mai pun in carca si altele; ba vine cu 666, ba vine cu cartile de identitate, cu cardurile, cu tractorul, cu motorul, cu cipuri, cu radiatiile, holocaustul – toate se rasfrang asupra ta. De aceea credinciosii acestia, de pilda, care vin din toata lumea inspre manastiri, sunt iarasi un semn catoata lumea traieste in clocotul asta, in cazanul asta de fierbere de la un rau la altul.
Iar calugarul, de bine, de rau trebuie sa stea acolo, in fata lor, sa dea un sfat, o relatie, sa le citesti o rugaciune si sa plece macar catusi de putin altii de cum au intrat. Monahul trebuie sa fie prezent si sa raspunda la toate aceste nevoi ale crestinului. Altadata nimeni nu-l deranja pe sfantul, pe cuviosul. Pai, cate pomelnice aveam noi acum 70-80 de ani la manastirea Durau sau la Secu? Te duceai la proscomidie, incepeai slujba, tu, ca preot, inainte cu o ora, sunai la intrare in tochita metalica, toata lumea stia ca a intrat parintele la biserica. Paraclisierul deja era venit. Care este randuiala paraclisierului? Intra in biserica, se inchina, ia blagoslovenie de la strana arhiereasca, se duce si se inchina pe la icoane, la Maica Domnului, la Mantuitorul Hristos, intra in sfantul altar, face trei metanii la intrare, trei metanii la proscomidie si cu frica de Dumnezeu incepe sa aprinda lumanarile, cele doua lumanari de pe sfanta masa, candelele. Era o scara cu trei trepte. Se urca parintele de canon saracul, sufla din greu, dar el voia sa aprinda candelele in fiecare miez de noapte, sa fie primul acolo cand venea preotul slujitor. Dupa aceea venea la staret, lua blagoslovenie de toaca si de clopot si Parintele staret de atunci nu dormea, era treaz, la apel, era in pravila. Acuma are o masina cu opt locuri, cu bagaj in spate si-ntr-o dimineata se duce dupa sticle, a doua zi are nevoie de matura, apoi de coada maturii si tot se plimba si tot se plimba, mai merge la o conferinta, pe la examene si printr-alte parti, numai la biserica si la utrenie nu-i. Si paraclisierul n-are unde sa se mai duca, toaca saracul cu 25 de blagoslovenii de la… bec. Terminam de pomenit inainte ca sa vina preotii, dar acum sunt cate 3-4 mape de pomelnice numai intr-o zi.
De asemenea, ca sa revin, nu erau atatea nevoi si atatea boli. Acum s-au inmultit bolile psihice, organice, demonizarile. Apoi nu erau atatea constructii, atatea vite, atata lume. Pe langa acestea mai sunt si ispitele supratehnicii, sistemele acestea extraordinar de ascutite care patrund pana in a-ti cunoaste si gandul. Si, cand ti-a prins gandirea, aici este si partea sufleteasca. Iar cand a intrat pe firul acesta Satana, nu mai este deloc usor. Este o lupta impotriva sufletului. Acum nu vezi ce fac? Daca vrei sa ai un serviciu mai bun, trebuie sa te inscrii in loja masonica, sa te lepezi de Hristos. Si, iata, acestea toate sunt incercari si ispite si greutati care ne fura de la adevaratele teluri ale trairii noastre. Acestea aduc la zero, zero, viata duhovniceasca. (…)

– Cum vedeti reinvierea duhovniceasca a monahismului?

– [ironic, n.n.:] Cu telefon mobil si cu masini luxoase… Aceasta se va petrece o data cu reinvierea crestinismului. Monahismul este un madular al crestinismului, care slabeste o data cu acesta. Am ajuns la starea in care monahii s-au facut precum mirenii, iar mirenii asemenea demonilor. Crestinatatea este foarte slabita si nu stiu daca se va mai indrepta.

– Nici macar dupa o noua jertfa a crestinismului?

– … daca mai are sens. Totusi, dupa mine, inchisorile au fost temeliile de regenerare a crestinatatii noastre. Adica ceea ce trebuie sa urmarim este straduinta de buna voie: sa te pui pe post, sa te pui pe priveghere, sa te pui pe rugaciune si sa traiesti in numele Domnului. Sa se simta prezenta ta oriunde esti. Asa, mancare – de trei ori pe zi, ascultare – daca poti lasa-l pe fratele – si asa mai departe…

– Care este motivul pentru care nu se mai poate indrepta viata duhovniceasca?

– Pentru ca a slabit dragostea intre frati si nu se mai poate intelege om cu om. Si, fara unitate, cum sa mai recladesti ceva?

– Ce sa facem ca sa pastram dragostea si unitatea dintre noi?

– Este nevoie de multa rugaciune, caci rugaciunea intretine buna noastra intelegere. Acum, insa, ne ingrijim mai mult de cele materiale decat de cele duhovnicesti. Inainte, fortele raului erau legate cu rugaciunile marilor traitori; rugaciunea lor avea o mare putere. Si inca n-a slobozit Dumnezeu puterea Satanei, caci lumea este nepregatita… Forta diavolului sta in patimile si relele noastre.

– Ce caracterizeaza mai mult monahismul actual?

– Monahii de acum au o mare deficienta in a se supune si nu stiu sa se spovedeasca; nu se spovedesc sincer. Daca ar spune calugarul adevarul la spovedanie, ar muri. Azi iti cere blagoslovenie sa se duca pana la Iasi si el ajunge pana la Constanta, pentru ca … tot era in drum. S-a banalizat si relativizat mult virtutea ascultarii. Calugarii de azi nu mai au puterea sa asculte de mai marii lor ca odinioara. S-a surpat raportul dintre ucenic si povatuitor si de aceea a ridicat poate Dumnezeu darul acesta de la noi. Dar eu ii inteleg; calugarii din Romania sunt asa dezordonati si neputinciosi in a se supune unei ordini si randuieli, pentru ca asa sunt romanii. Poporul roman este imprastiat din fire, iata nu mai avem nici dacul, nici crestinul de altadata; acum se casatoresc negru cu alb, ortodoxul cu protestantul, catolicul cu africanul, tiganul cu romanul, incat firea, la un moment dat, structura psihologica, se schimba. Tot acest amalgam de natiuni da nastere acestor rautati si acestor blestematii pe care le avem in familiile noastre. Insa nu cred ca sufletul trebuie fortat. Eu la mireni le mai spun cate un sfat, dar pe calugari ii las ca pe ei.

– Ce trebuie sa facem sa ne intarim credinta si sa rabdam toate cele ce vor veni asupra noastra? Si cunoastem din proorociile sfintilor ca, de vor rabda crestinii necazurile de pe urma, vor fi mai mari decat cei dintai. Iar Cuviosul Paisie Aghioritul indrazneste sa spuna ca ‘multi sfinti si-ar fi dorit sa traiasca in vremurile noastre‘.

– Cugetand la moarte. Monahul si crestinul nu are aceasta insutita datorie sa fie gata de plecare? O are! Nu te intereseaza daca traiesti si cum traiesti. Din ce in ce oamenii sunt mai dificili si mai cu scadente intelectuale si putere de judecata. (…)

– Parinte, stim ca de la Sfantul Simeon Noul Teolog incoace povatuitorii duhovnicesti se tot imputineaza; astazi, cand suntem martorii unei mari secatuiri duhovnicesti, cum mai recunoastem un povatuitor duhovnicesc? Sfintii Calist si Ignatie Xantopoulos indicau trei criterii: sa fie inalt la intelegere, smerit la cuget si bland in toata purtarea…

– Este greu de gasit, dar nu-ti trebuie prea multa bataie de cap ca sa recunosti un povatuitor duhovnicesc. Cel care cauta cu adevarat un povatuitor duhovnicesc, la momentul potrivit, il va simti. Sufletul simte cui trebuie sa i se incredinteze, caci Dumnezeu este Cel Care pune in inima dragostea fata de cel caruia ti-a randuit sa ii urmezi. Eu abia asteptam sa ies din temnita numai ca sa-l vad pe Parintele Paisie Olaru. Ardea inima in mine sa-l vad, astfel incat, dupa eliberare, am mers direct la chilia Parintelui Paisie, asteptand doua zile la usa ca sa ma primeasca la spovedit. De aici inainte, timp de opt ani nu m-am mai despartit de povatuirea calda a Parintelui Paisie. Ma trimisese mai intai la Parintele Cleopa, insa la el nu am simtit atata odihna sufleteasca, desi, dupa 16 ani de inchisoare, incepuse sa rasfoiasca carti groase de canoane. Relatia dintre ucenic si duhovnic este foarte puternica si in numele ei se pot face multe minuni. Insa nu este suficient ca povatuitorul sa fie cercat, ci sa fie si in acelasi duh cu ucenicul.

– Parinte, dar ce ati invatat cel mai mult de la Parintele Paisie [Olaru]?

– Smerenia si dragostea lui fata de aproapele. Era de o caldura si tandrete sufleteasca rar intalnite. Parintele Paisie era neincetat neobosit cu oamenii, incat uita de sinesi.

– Este bine in zilele noastre sa mai cautam povatuitori duhovnicesti?

– Este mai bine sa dobandesti tu putina pricepere duhovniceasca, caci vin vremuri cand nu numai ca nu veti mai gasi indrumator, dar nici macar un cuvant din Scriptura sau din Sfintii Parinti. Sfintii Parinti pana acum recomandau povatuirea dupa Sfanta Scriptura si scrierile Sfintilor Parinti, insa vin vremuri cand vor lipsi si acestea.

– Dar pana la vremurile acelea?

– Pana atunci sa le invatati pe de rost. In inchisori aveam pururea in minte Paraclisul Maicii Domnului si alte acatiste, care ne-au fost de mare ajutor. Adevarata rugaciune nu se face la manastire, chiar daca dispune de toate conditiile exterioare prielnice contemplatiei si rugaciunii. Noi, in inchisoare, eram lipsiti de frumusetile acestui relief al muntilor Carpati, numai intre patru pereti, unde zeci de ani stateai intre ei si nu vedeai raza soarelui prin crapaturile zabrelelor de la geam; iar daca te urcai cumva sa vezi o raza de soare, gardianul era la spatele tau si-ti dadea cate-o pedeapsa de cinci zile la arest sever, incat nu scapai sanatos de acolo. Ei bine, suferinta aceea era adevarata stare calugareasca. La baza manastirii este suferinta; vrei sa traiesti crestineste, vrei sa te apropii de Dumnezeu? Trebuie sa te zbati sa ajungi de la aceste laude pe care le face Biserica, sa nu le mai spui prin simplu cuvant, ci sa le traiesti prin caldura aceasta a harului si sa le transformi in duh, sa dematerializezi acest cuvant, pe care acum il mai si schimonosim silindu-ne sa terminam cat mai repede slujbele, sa cantam cat mai sacadat Sfanta Liturghie, unde ar trebui sa uitam de orice grija lumeasca. Trairea si suferinta trezeste in monah rugaciunea. Respectarea regulilor si randuielilor, fara aceasta traire, naste imprastierea si stinge duhul rugaciunii. Dumnezeu nu are nevoie sa-i reciti rugaciuni, ci vrea ca acest cuvant sa devina transparent (…).

(din “Glasul monahilor“)

1

– Frate draga, este o vreme de pustiire a neamului, cand familia este risipita, scoala dispretuita si Biserica atacata. Se poarta avortul si divortul. Cele mai ascutite minti si cele mai pricepute brate merg dupa slujbe mai bine platite in strainatate. Copiii isi afla modele, nu in sfinti si eroi, ci in vedete de televiziune si in afaceristi ticalosi. Toate acestea nasc drame. Duhovnicul trebuie sa le stie tamaduirea, dar nu poate face nimic, daca in crestin nu exista convingerea ca avem o viata pentru Hristos, nu pentru a ne face de cap. Speram ca Dumnezeu nu ne va lasa, asa cum nu ne-a lasat in toate vremurile grele, cand Biserica noastra a fost prezenta in mijlocul poporului.

– Sunteti asediat de credinciosi. Spovediti si cate 12 ore pe zi. Cum rezistati sub avalansa de pacate care vi se aduc in chilie?

– Ei, parca eu le primesc pacatele (rade). Nu le iau deloc, le lasa ei aici… Trebuie sa ai constiinta misiunii, daca stai in scaunul de spovedanie, si incredintarea ca Dumnezeu e langa tine si nu te lasa sa cazi sub povara rautatilor acestei lumi. (…)
Vor veni vremuri si mai grele. Prigoanele, puscariile, schingiuirile si tot calvarul indurat de noi in timpul comunismului au fost usoare pe langa ce va urma. Si va fi foarte greu sa-ti mentii credinta si s-o treci generatiilor urmatoare, aproape la fel de greu ca acum 2000 de ani.

– Ce ne ameninta atat de rau?

– Pai, iacata, globalizarea vine ca un buldozer care striveste totul inaintea lui. Si odata cu globalizarea, erezia ecumenismului, pofta pentru consum prostesc peste nevoie… Am aderat la Uniunea Europeana… Am zis candva: intrarea in UE este iesirea din Ortodoxie. Dar revin si zic: depinde de noi sa nu lepadam deodata credinta. Ca si o haina nu o dezbraci dintr-o miscare, mai intai scoti o maneca, apoi cealalta. Pana atunci, s-ar putea ca poporul sa se destepte. Daca nu ne vom aseza genunchii la pocainta, dragii mei, nu vom reusi nimic. Daca ne vom ruga insa cu ravna, daca ne vom osteni in rugaciune, Dumnezeu va face ca totul sa fie posibil. Si toate aceste incercari, globalizare, ecumenism si cine stie care altele, toate vor fi spulberate de forta rugaciunii.

– Nadejdea mirenilor este ca marii duhovnici ne vor indruma…

– Ei, marii duhovnici… Daca am sti ce impresie are Dumnezeu despre marii duhovnici… (rade) Noi n-am avut duhovnici asa cum vremea a cerut-o. Si de-aia poporul a cazut.

– Aveti o viziune destul de pesimista despre societatea romaneasca…

– Nu e pesimista, e realista. Sa ne rugam lui Dumnezeu sa nastem eroi; cum erau inainte mamele, nasteau copii pentru martiraj, parca ar fi crescut lanuri de grau pentru a face anafura. Nu mai putem sa ne ridicam fara jertfa; nici economicul, nici politicul nu vor rezolva nimic fara oameni de jertfa. Tot crestinismul e o jertfa; post si rugaciune – care sunt oarecum indrazneala noastra catre Dumnezeu. Cu acestea poti cuceri cerurile. Nadejdea, alaturi de credinta si de iubire, sunt, nu-i asa?, cele trei fire nevazute care ne leaga de Dumnezeu. Asa incat speranta nu trebuie sa moara. Dar eu cred ca daca nu traiesti credinta asa cum trebuie, ai slabe sanse de mantuire. Pai cum sa mergi, si cu Dumnezeu, si cu Mamona? (…)

– In inchisorile comuniste au fost martirizati multi crestini. Ma gandesc la Parintele Daniil-Sandu Tudor, Mircea Vulcanescu sau Valeriu Gafencu – cel supranumit Sfantul Inchisorilor. In biserica acestei manastiri sunt cinstite, ca moaste, oseminte din groapa comuna de la Aiud. De ce nu sunt canonizati cei ucisi pentru credinta lor?

– Cine sa-i canonizeze? Cei mai multi dintre sinodalii nostri n-au nici un fior cand aud de astfel de jertfe. Nu-i preocupa, nu-si bat capul sa le inteleaga si nu cred in sfintenia acelor oameni, care au murit pentru Hristos.

– Parinte, am vrea sa incheiem interviul in mod optimist, asa cum se cade in asteptarea Pastelui. Avem vreun motiv de optimism?

– Da, fara indoiala: Maica Domnului. Rugaciunile catre Sfanta Fecioara primesc intotdeauna raspuns.

(Din: Formula As, nr.760/2007)

229679_491792410888628_1371927516_n

***

In timpul ocupaţiei germane, rezerva de grâu a Sfintei Mănăstiri Filoteu era pe sfârşite şi părinţii au hotărât să taie milostenia! Un bătrân cuvios, Părintele Sava, s-a mâhnit mult când a aflat aceasta şi ruga conducerea mănăstirii să nu procedeze astfel pentru că vor mâhni pe Hristos şi va pleca binecuvântarea din mănăstire. Le-a pus şi multe pilde din Sfânta Scriptură, precum pilda Samarinencei cu proorocul Ilie, etc, şi, în cele din urmă, Părinţii l-au ascultat. Dar mereu îl supărau pe Părintele Sava spunându-i:
– Făina s-a terminat. Ce vom face? Dar bătrânul le spunea:
– Părinţilor, puţinul acela ce mai este încă să-l mâncăm împreună cu lumea, şi Maica Domnului nu ne va lăsa.
Au rămas numai 25 de ocale de grâu în magazia mănăstirii şi nimic altceva şi Părinţii au început să cârtească împotriva Bătrânului Sava supăraţi:
– Ei, Părinte Sava, s-a terminat grâul. Ce facem acum? Cuviosul şi credinciosul bătrânel le-a răspuns:
– Binecuvântaţilor, nu vă pierdeţi nădejdea în Dulcea Sărutare” a noastră. Măcinaţi şi împărţiţi-o părinţilor şi mirenilor şi Dumnezeu se va îngriji de noi toţi ca un Părinte bun.
Îndată ce au terminat pâinea, înainte chiar de a flămânzi a venit un căpitan de vas de la Kavala în Mănăstire şi a cerut lemn în schimbul grâului.
Văzând purtarea de grijă atât de vie a Maicii Domnului, care ca o Mamă bună s-a îngrijit de copiii ei, Părinţii au slăvit cu toţii pe Dumnezeu. Mai mult decât toţi, fireşte, a slăvit pe Dumnezeu şi a mulţumit Maicii Domnului bătrânul Sava, care o mulţumise mereu cu viaţa lui cea sfântă.
După aceasta Bătrânul le spunea Părinţilor:
– Nu vă spuneam, binecuvântaţilor, că Maica Domnului nu ne va lăsa?“.

(sursa: Ortodox Radio)

942823_307285112739833_409890124_n

sursa: cuvantulortodox

Sfantul Tihon din Zadonsk: Adevaratii si falsii crestini

1

– Crestinii care traiesc fara frica de Dumnezeu, care nu fac adevarata pocainta si sunt lipsiti de roade aduc ei, oare, jertfa lui Dumnezeu?

– Nicidecum.

– Dar multi dintre ei zidesc biserici, imbraca evangheliile in aur si argint, cos vesminte pentru biserica, aduc lumanari si tamaie.

– Cu nimic nu le folosesc acestea, fiindca ei raman neindreptati si nepocaiti, fiindca lui Dumnezeu, deoarece este Duh (v. Ioan 4, 24), nu ii bineplacem decat prin jertfa duhovniceasca, adica prin supunerea voii noastre fata de voia Lui si prin celelalte roade ale credintei. Iar ei, desi fac faptele aratate mai sus, nu vor sa-i aduca lui Dumnezeu jertfa ascultarii, fara de care nimic nu Ii place lui Dumnezeu. Pe deasupra, multi dintre ei cladesc biserici Domnului din piatra sau lemn, insa pe cele insufletite le parasesc sau, si mai rau, le strica. Evanghelia o impodobesc, dar de invatatura Evangheliei nici cu un deget nu vor sa se atinga s.a.m.d. Multi cos vesminte preotesti si mai fac si altele, insa pe cei goi nu ii imbraca si, mai rau, ii despoaie pe altii si mai fac si alte nedreptati.

– Dar multi merg la biserica ca sa se roage, sa Il slaveasca, sa Ii cante si sa Ii multumeasca lui Dumnezeu!

– Nici asta nu le foloseste, fiindca ei cu gura canta si multumesc lui Dumnezeu, insa cu inima stau departe de El, precum spune Dumnezeu despre ei: se apropie de Mine poporul acesta cu gurile lor si cu buzele lor Ma cinstesc, dar inima lor departe sta de Mine (Matei 15,8) – si prin viata lor cea nelegiuita necinstesc si hulesc numele lui Dumnezeu.

– Si atunci se afla intr-o stare primejdioasa?

– Cu adevarat primejdioasa, fiindca sunt supusi osandei vesnice dimpreuna cu inchinatorii la idoli, cu care deopotriva se afla in ratacire si nu-L cinstesc pe singurul Dumnezeu, ci isi jertfesc vointa si sufletul pacatului si prin pacat diavolului – daca nu se vor intoarce fara fatarnicie si nu se vor pocai.

– Si ei cred in Dumnezeu?

– Nicidecum, caci credinta adevarata face roade bune si de lucrurile rele se departeaza – iar ei Il marturisesc pe Dumnezeu, insa cu inima si cu faptele se leapada de El, precum invata Apostolul (Tit 1, 14).

(dupa Profetii si marturii crestine pentru vremea de acum, Editura Cartea Ortodoxa, Alexandria, 2008)

sursa: cuvantulortodox

1

Sfantul Tihon din Zadonsk ne arata in cate feluri ne putem lepada de Hristos

1

“O, câţi creştini mincinoşi, câţi închinători la idoli se ascund sub numele de creştin!”

“Creştinii se leapădă de Hristos atunci când cu buzele şi prin cuvânt Îi întorc spatele lui Hristos. Într-adevăr, aceasta este lepădarea de Hristos, aceasta este o faptă cumplită şi pierzătoare, pentru că lepădarea de Hristos înseamnă a te lepăda de viaţă şi a te arunca neîndoielnic în braţele morţii. Dar mai este şi o altă lepădare de Hristos, asemenea acesteia. Ea se săvârşeşte prin fapte şi viaţă nelegiuită. Despre o asemenea lepădare vorbeşte Apostolul: „Ei mărturisesc că Îl cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele lor Îl tăgăduiesc, urâcioşi fiind, nesupuşi şi la orice lucru bun, netrebnici” (Tit. 1: 16)
Există lepădare de Hristos cu limba, dar este şi lepădare cu fapta. Nu te mângâia cu numele de creştin, atâta timp cât nu trăieşti în chip evlavios, ci duci o viaţă nelegiuită.
Cine dispreţuieşte porunca, acela dispreţuieşte şi se leapădă şi de cel ce porunceşte. Robul care nu arată stăpânului său ascultare este socotit necredincios. Aşadar, ce rob al lui Hristos este acel creştin care nu ascultă de Hristos? „Şi pentru ce Mă chemaţi, zice Domnul, „Doamne! Doamne!” şi nu faceţi ce vă spun?” (Luca 6: 46) Şi de asemenea: „Cine nu este cu Mine este împotriva Mea” (Matei 12: 30) Orice călcător de lege nu este al lui Hristos, ci este împotriva lui Hristos, este potrivnicul lui Hristos, se leapădă de Hristos, chiar dacă Îi spune: Doamne, Doamne”.
Dacă desfrânezi, dacă săvârşeşti adulter sau în vreun alt fel îţi pângăreşti sufletul şi trupul, te lepezi de Hristos.
Dacă porţi mânie asupra aproapelui tău şi unelteşti cum să-i faci rău, te lepezi de Hristos.
Dacă îţi întinzi mâna spre răpire şi spre a prăda bunul străin, te lepezi de Hristos.
Dacă minţi, vicleneşti şi îl înşeli pe aproapele tău, te lepezi de Hristos.
Dacă cleveteşti, ocărăşti şi defaimi pe aproapele tău, te lepezi de Hristos.
Într-un cuvânt, prin orice faptă nelegiuită săvârşită cu bună ştiinţă împotriva conştiinţei, Îi întorci spatele lui Hristos. De câte ori aduci jertfă patimilor tale ca unui idol, de atâtea ori slujeşti acestora. Leapădă-te de patimi, fereşte-te să săvârşeşti fapte rele, ascultă de Hristos şi nu te vei lepăda de El.
Este uşor să te fereşti de idolii din aur, din argint, din aramă şi din lemn, dar de cei ce sunt înlăuntrul tău, adică de ceea ce este în inima ta, este foarte greu. „Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit trupul cu patimile şi cu poftele”(Gal. 5: 24). Prin urmare, nu sunt ai lui Hristos cei care nu şi-au răstignit patimile şi poftele. Iar daca nu sunt ai lui Hristos, atunci cugetă: cine sunt ei înaintea lui Dumnezeu? Care este rugăciunea lor? Care este jertfa lor?
O, câţi creştini mincinoşi, câţi închinători la idoli se ascund sub numele de creştin! Pomul se cunoaşte după roade, iar creştinul după credinţă şi fapte bune. „Arată-mi credinţa din faptele tale“(Iac. 2: 18)
Întoarce-te, creştine, pocăieşte-te, omorându-ţi trupul cu patimile şi cu poftele lui, şi vei fi un creştin adevărat, şi vei nădăjdui în Mântuitorul Hristos”.

***

1

Omul cade în groapa pe care el însuşi a făcut-o

“Se întâmplă uneori ca omul să sape o groapă pentru o oarecare trebuinţă a sa, dar din întâmplare să cadă el însuşi în ea. Tot aşa răul pe care oamenii vicleni îl uneltesc împotriva aproapelui lor se abate adeseori chiar asupra lor. Deseori, otrava pe care o pregătesc aproapelui lor o beau ei înşişi şi mor. Deseori se rănesc ei înşişi cu sabia pe care o ridică asupra aproapelui lor. Deseori pătimesc o defăimare mai mare atunci când caută să-l ponegrească cu clevetiri pe aproapele lor. Deseori se lipsesc de pământuri şi de alte avuţii ale lor atunci când caută şi se sârguiesc să pună stăpânire pe cele ale altuia, şi astfel cad în groapa pe care au săpat-o pentru alţii.
Vedem multe asemenea acestora în lume. Astfel se abate asupra celor nelegiuiţi dreapta Judecată a lui Dumnezeu. Astfel s-a abătut judecata lui Dumnezeu asupra prigonitorului Faraon, care alerga pe urmele lui Israil, cel ce se eliberase din robia lui, voind să-l supună din nou, să-l înrobească şi să-l împileze, dar, în loc de acestea, şi-a aflat el însuşi pieirea; şi unde îşi aştepta câştigul, acolo şi-a aflat moartea; în adâncul mării, ca într-un mormânt, împreună cu toată oştirea lui s-a îngropat (vezi Ieş. 14, 28). Abesalom, fiul lui David, voia să pună stăpânire pe regatul lui Israil şi cugeta să-l ucidă pe sfântul şi nevinovatul său tată; dar în loc de aceasta, agăţându-se într-un copac, a pierit spânzurat în văzduh şi astfel a căzut în groapa pe care i-a săpat-o dreptului său tată (vezi 2 Regi 18: 9-14). O judecată asemănătoare a cunoscut asupra sa Aman, căci la acea spânzurătoare pe care i-o pregătise nevinovatului Mardoheu, prin porunca regelui a fost el însuşi spânzurat (vezi Est. 7: 9-10). Astfel se abate judecata lui Dumnezeu asupra celor mândri şi vicleni şi ei cad pe neaşteptate în groapa pe care au săpat-o altora. Asemenea judecăţi se abat şi astăzi asupra celor fără de lege.
Auziţi, oameni vicleni şi făcători de rele! Cei răi cad în groapa pe care o sapă pentru altul; beau ei înşişi otrava pe care altora le-o pregătesc; ei înşişi pătimesc de acel rău în care voiau să-i arunce pe ceilalţi. Temeţi-vă şi feriţi-vă să faceţi rău aproapelui, ca să nu cădeţi voi înşivă mai înainte în acel rău. „Iată a poftit nedreptatea, a zămislit silnicia şi a născut nelegiuirea. Groapă a săpat şi a adâncit-o şi va cădea în groapa pe care a făcut-o. Să se întoarcă nedreptatea lui pe capul lui şi pe creştetul lui silnicia lui să se coboare” (Psalm7: 14-16)

(Sfântul Ierarh Tihon de Zadonsk, Comoară duhovnicească, din lume adunată, Editura Cartea Ortodoxă, Editura Egumeniţa, 2008, Traducere din limba rusa de Rasofora Domnica Talea – Manastirea Nera)

sursa: cuvantulortodox

1