Valoarea Acatistului Bunei Vestiri

551241_300513763420509_288497462_n

Bucură-te, Mireasă nenuntită! Și iarăși și de multe ori: Bucură-te, Mireasă nenuntită!

Așa cum știți, iubiți credincioși, așa cum vedeți, în Postul Mare și în fiecare Vineri, în Biserica noastră se cântă Acatistul Bunei Vestiri. Acatistul este una din cele mai frumoase slujbe și, totodată, una din cele mai înălțătoare rugăciuni. Acatistul este legat totdeauna cu Pavecernița Mică.
În Postul Mare când citim Pavecernița Mare, Luni, Marți, Miercuri și Joi nu se citește Acatistul. Se cântă însă în fiecare Vineri, iar Sâmbăta și Duminica se citește împreună cu Pavecernița Mică. De asemenea, Acatistul Bunei Vestiri nu se spune în Săptămâna Mare și nici în Săptămâna Luminată. În tot timpul anului el este legat obligatoriu cu Pavecernița Mică. Cine citește Acatistul Bunei Vestiri în fiecare zi seara, chiar și la amiază sau dimineața, va primi mult ajutor de la Maica Domnului.
Acolo unde Maica Domnului este cinstită în mod deosebit este Sfântul Munte Athos, care este considerat și Grădina ei. Pentru monahii atoniți Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este singura ocrotitoare. Fericiți vom fi de vom dobândi și noi această simțire duhovnicească. Adică trăirea că ea este și pentru noi singura ocrotitoare, mijlocitoare și rugătoare. Toată slujba Acatistului, cu cele douăzeci și patru de litere ale alfabetului grecesc, ne descrie, mai întâi, Buna Vestire a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, vizita Fecioarei la Elisabeta, care, așa cum este cunoscut, avea să-l nască după câteva săptămâni pe Cinstitul Înaintemergător. De asemenea, Acatistul Bunei Vestiri se referă la săltarea pruncului în pântecele Elisabetei și la cuvintele prin care o fericește pe Fecioara.
În continuare se referă la bănuielile logodnicului Iosif, care nu putea să înțeleagă marea Taină a întrupării lui Dumnezeu-Cuvântul în pântecele Fecioarei Maria, precum și la neclintita lui credință de după aceea în adevărul pe care i l-a descoperit Îngerul Domnului.
Acatistul ne mai descrie pe scurt Nașterea Mântuitorului Hristos, închinarea păstorilor și a magilor. Apoi Întâmpinarea Domnului de către Simeon Primitorul de Dumnezeu, fuga în Egipt și multe altele.
Multe heretisiri îi rostesc Maicii Domnului Arhanghelul Gavriil, logodnicul Iosif, păstorii, magii, cereștile puteri îngerești și toți creștinii care cred în Dumnezeirea și omenitatea Domnului nostru Iisus Hristos, întrupat de la Duhul Sfânt prin mijocirea Fecioarei Maria.
Răspunsul nostru la aceste heretisiri este: Bucură-te, Mireasă nenuntită! Dar ce înseamnă: Bucură-te, Mireasă nenuntită? Mirele Bisericii aici, în Acatist, este și Dumnezeu Tatăl. Mireasa Sa este Fecioara Maria, de vreme ce ea este cea care L-a născut pe Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, Cel de o ființă cu Tatăl, ca Dumnezeu și Om, în persoana lui Iisus Hristos, Mirele Bisericii.
Dar Maica Domnului este și „Mireasă nenuntită”. Și este cu adevărat nenuntită, deoarece L-a născut pe Hristos fără bărbat și din Duhul Sfânt. Cum a intrat Hristos, adevăratul Dumnezeu, în pântecele Fecioarei, aceasta rămâne o taină neînțeleasă pentru mințile noastre limitate și sărace.
De neînțeles este chipul zămislirii chiar și pentru Îngeri și Arhangheli și toate celelalte puteri cerești. Numai Dumnezeu Însuși cunoaște chipul pe care l-a folosit ca să se săvârșească această zămislire și să se facă om, om desăvârșit, fără să înceteze să fie și Dumnezeu desăvârșit, Dumnezeu-Omul Iisus Hristos, Mântuitorul lumii.
De aceea, frații mei, creștinul care rostește regulat cu metanierul: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi!” sau: „Bucură-te, Mireasă nenuntită!”, acel creștin va afla mult Har și de multă bogăție duhovnicească se va bucura, și, desigur, îi sunt auzite toate cererile lui. În tradiția Bisericii noastre s-a păstrat și următorul fapt minunat despre puterea pe care o are Acatistul acesta.

Mai demult, adică mai înainte de anul 1800, existau mulți tâlhari, așa cum este cunoscut, care se ascundeau pe la răscrucile drumurilor și atacau prin surprindere pe trecători. Unul dintre aceștia, un căpitan de tâlhari, pusese pe unii din camarazii săi la o astfel de răscruce pe unde treceau oamenii dintr-un oraș în altul. Și cei care treceau, fie unul singur, fie mai mulți, erau atacați și jefuiți. Nu le făceau nici un rău, nu-i răneau, nu-i băteau, ci le luau banii și îi lăsau să plece.
Odată a trecut pe la acea răscruce și un monah sfânt. Tâlharii l-au oprit, dar neavând ce să-i ia, l-au lăsat să plece. Acela însă nu a plecat, ci i-a rugat pe tâlhari să-l ducă la bârlogul căpitanului lor. Atunci aceia l-au întrebat:

– Ce vrei de la el?
– Vreau să vă spun ceva foarte important. Peste puțin timp va trece pe aici un negustor foarte bogat, încărcat cu diamante. Iar căpitanului vostru vreau să-i spun cum este îmbrăcat, ca să vă fie ușor să-l prindeți.

Așa s-a și făcut, nu pentru ca să-i facă hatârul, ci pentru câștigul ce-l nădăjduiau. Și astfel l-au dus la șeful lor. De îndată ce s-au întâlnit, monahul i-a spus căpitanului să-i cheme pe toți oamenii lui de față. Acela a poruncit și toți au venit de față.

– Unul lipsește, a spus monahul. Aduceți-l și pe acela aici!
– Nu poate veni, pentru că acum face mâncare pentru amiază.
– Nu se poate, trebuie să-l aduceți și pe acela!

Atunci căpitanul a trimis pe unul dintre ei să-l cheme, dar acela nu voia să vină, însă l-a apucat cu sila și astfel l-a adus înaintea monahului. De îndată ce bucătarul l-a zărit pe monah, nici nu voia să se uite la el. Însă nici monahul nu s-a întors să-l privească. Deodată bucătarul a început să tremure din totul trupul lui. Atunci monahul l-a întrebat:

– Bucătare, de ce tremuri?

Acela fiind silit, a fost nevoit să mărturisească că este demon și s-a prefăcut în om, ca să-l urmărească de aproape pe căpitanul de tâlhari.
Tâlharul acesta avea un obicei bun: se ruga la Maica Domnului în fiecare zi. Și cum se ruga? Îi citea Acatistul dimineața, la amiază și seara. Acest obicei bun l-a luat de la mama sa, încă de când era acasă copil mic, când a învățat pe de rost Icoasele și Condacele Acatistului. Mai târziu, după ce s-a făcut mare a luat-o pe un drum greșit și s-a făcut tâlhar, dar cu toate acestea nu a lăsat nici o zi fără să rostească Acatistul. Și astfel Maica Domnului se afla mereu lângă el și-l păzea. Și-l păzea pentru că Maica Domnului aștepta o ocazie ca să-l mântuiască; aștepta să-l aducă la pocăință, să-și schimbe viața și astfel să-l mântuiască.
Demonul în chip de bucătar a fost trimis și el de mai-marele lui ca să-l omoare și să-i ia sufletul lui în iad. Însă nu putea, pentru că-l împiedica Acatistul Maicii Domnului. Aștepta și el o ocazie, atunci când avea să uite, chiar și o singura dată, să rostească Acatistul. Atunci ar fi fost descoperit, fără ocrotirea Maicii Domnului, ar fi pricinuit între tâlhari vreo neînțelegere în privința împărțirii prăzilor, iar aceia, desigur la îndemnul diavolului, l-ar fi omorât pe căpitan și i-ar fi luat sufletul în iad. Însă Maica Domnului îl apăra; îl apăra datorită Acatistului ei.
Cu toate că acela era tâlhar, însă nu era ucigaș. Deși viața lui era urâtă, rea, antievanghelică, însă Dumnezeu Care nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu, și Care auzea rugămințile Preasfintei Sale Maici, i-a dat prilejul să se mântuiască.
De îndată ce căpitanul de tâlhari a auzit această mărturisire a demonului-bucătar, într-o clipă s-a luminat. Și-a dat seama de marile lui păcate și în acea clipă s-a pocăit și s-a mântuit. Pocăința lui i-a mișcat sufletește și pe ceilalți tâlhari care, prin sfătuirile acelui monah sfânt, cu toții au fost povățuiți la marea Taină a milostivirii lui Dumnezeu, adică la Taina Spovedaniei. Și după ce s-au îndreptat în faptă, întorcând tuturor cele furate, toți tâlharii, dimpreună cu căpitanul lor, s-au mântuit. I-a mântuit Acatistul Maicii Domnului.

Așadar, Acatistul Bunei Vestiri, iubiții mei, are o uriașă însemnătate pentru mântuirea noastră, atunci când îl citim sau îl rostim pe de rost în fiecare seară cu evlavie. Ne dăruiește ajutor grabnic în strădania și în nevoința noastră, pe care o facem fiecare zi ca să ne biruim patimile; ca să biruim răul, păcatul și pe diavolul.
De altfel, Maica Domnului ne îndeamnă și ne spune mereu: „Cheamă-mă!”, „Chemați-mă!”, „Chemați numele meu și eu vă voi ajuta întotdeauna”. „Chemați-mă cu: «Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-mă!» sau cu:«Preasfântă Născătoarea de Dumnezeu, ajută-ne!» sau «mântuiește-mă» sau «mântuiește-ne»”.
Această chemare este și un imn liturgic, căci de fiecare dată când pomenim numele Maicii Domnului la Dumnezeiasca Liturghie, la Vecernie sau la Utrenie, psalții răspund cu: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi!”.
„Și eu voi veni”, ne făgăduiește ea, „și vă voi ajuta în toate nevoile, în toate ispitele vieții voastre, în toate necazurile, mâhnirile și întristările voastre. Voi fi totdeauna lângă voi. Iar la ieșirea sufletului vostru vă voi fi mijlocitoare și vă voi păzi de demonii aceia nemilostivi. Încă și la a Doua Venire a Fiului meu și Judecătorului tuturor și atunci voi fi lângă voi”.
Iubiți creștini, să iubim această rugăciune a Acatistului și să chemăm mereu numele Maicii Domnului, iar ea ne va deschide porțile Raiului și ne va mântui. Vă doresc tuturor să vă învredniciți de fericirea aceasta! Amin.

Pr. Stefan Anagnostopoulos

Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu

sursa

Reclame

Go Home! Mars acasa Javra jidovista, Hans Klemm

1

România are nevoie de un alt preşedinte! Unul demn, competent şi apărător al Neamului Românesc

2Neprietenii României, asemuiţi între ei ca nişte picături de otravă, marşează nestingheriţi pe întortocheatele cărări ce duc la Kotel (Zidul Plângerii). Demonstrându-şi din nou incompetenţa ca Preşedinte al României, navetistul săptămânal de la Cotroceni a onorat cu eschiva, mai bine spus, fuga de la participarea la recentul sfat de taină al şefilor de trib europeni de la Bruxelles. Ca pretext, a invocat necesitatea imperioasă (!?) a unei vizite la Tel Aviv, unde, pentru spălarea păcatelor, a declarat că „avem ambiția (el, nu românii – n.a.) să devenim un centru regional de promovare a educației cu privire la Holocaust și de combatere a antisemitismului”, deşi în rezultatele cercetărilor în domeniu se găsesc numeroase incertitudini şi argumente controversate. Cu speranţa că va găsi un bileţel prevestitor al măririi IQ-ului personal şi lungirea fustei consoartei sale – care iar s-a dat în stambă -, şi-a adus obolul rugându-se, prin aplicarea unor discrete „lovituri de berbec” în Zidul Plângerii. Zadarnic! Niciodată, demersurile sale inabile, lipsite de interes naţional, prost inspirate şi obediente faţă de Înaltele Porţi ale momentului, nu se vor putea compara cu recenta şi geniala intervenţie a premierului britanic David Cameron, care a ştiut să-şi apere „Ţara şi nevoile şi Neamul”, jucându-i pe degete pe mai marii Uniunii! Dacă David Cameron a avut succes prin abilitate, fermitate şi diplomaţie inteligentă în favoarea Ţării lui, poziţia nevertical-cocoşată a oficialilor noştri reprezintă trădarea poporului român şi o palmă dezonorantă aplicată pe obrazul acestuia.

În vârful piramidei statale a fost instalat un incompetent care nu respectă nici Justiţia, nici Ţara, nici Poporul

Ştiind că prim-ministrul „guvernului meu” este în bune relaţii cu Junker, fostul său coleg de Parlament European, Iohannis îl trimite pe Cioloş să dreagă busuiocul şi să atenueze gravitatea gafelor enorme, comise la fiecare pas cu lipsa lui de tact şi înţelepciune, în dauna României. Nu sunt nici pe departe un fan al Băsescului, însă recentele afirmaţii ale sale, referitoare la comportamentul actualului şef al statului în cazul reuniunilor de la Bruxelles, sunt corecte. Este o reuniune a şefilor de stat, nu a „mandatarilor” lor. Anticipând vizita în Israel, „iubitul conducător” ne-a semnalat că prin (de)serviciile sale vom ajunge preş de şters pe picioare şi pentru Tel Aviv. Pe cale de consecinţă, haideţi să privim retrospectiv prestaţia şefilor de stat postdecembrişti: Ion Iliescu a rezistat două mandate şi jumătate, presărate cu mineriade, pierderi de vieţi omeneşti şi debutul distrugerii economiei „ceauşiste”; Emil Constantinescu, un mandat ca vai de el! Traian Băsescu, două mandate cu scandaluri şi suspendări. După prestaţia de până acum, am convingerea că actualul locatar-navetist de la Vila Lac 3 via Cotroceni-Valea Oltului-Sibiu, din motive de incompetenţă „şi nu numai”, nu are nicio şansă să-şi termine actualul mandat. Cruda realitate ne-a demonstrat că în vârful piramidei statale a fost instalat un incompetent care nu respectă nici Justiţia, nici Ţara, nici Poporul. Pentru că Majestatea sa Mutu Klaus se comportă ca o slugă a altora şi ca un dezertor, se impune ca poporul român să-l trateze ca atare! O astfel de prestaţie lamentabilă, cum este cea de până acum nu poate fi acceptată şi se impune ca Parlamentul României să-l cheme la ordine pentru a da seama în faţa Naţiunii. Nu de suspendarea actualului, ci de alt preşedinte are nevoie România!

Asta nu-i discriminare?

După consumarea serioaselor incompatibilităţi şi conflicte dintre culturi şi civilizaţii diferite, o serie de state europene, membre ale U.E., au declarat refuzul de a primi migratorii-năvălitori. Şi nu este vorba de refugiaţi în sensul real al cuvântului, de oameni în vârstă, de femei şi copii vitregiţi de soartă, fugiţi din calea dezastrelor de orice fel, ci de bărbaţi cu vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani, generos finanţaţi, organizaţi şi controlaţi de cei interesaţi de destabilizarea planetei. Germania a comis o criminală eroare, iar acum plăteşte poliţele. Franţa, la fel. După experienţa neplăcută a actelor reprobabile comise de năvălitori, o serie de state europene au declarat că vor refuza „cotele obligatorii”, iar altele construiesc baraje metalice şi ziduri de apărare la graniţe. Noi, românii, din cauza lipsei de atitudine a şefului statului şi a „guvernului meu”, executanţi orbi ai oricărei porunci a Bruxellesului, ne vom trezi cu năvălitorii şi cu terorismul instalat confortabilo pe plaiurile mioritice, în timp ce Occidentul ne tratează sub nivelul migratorilor. Vina aparţine oficialilor noştri. Vă amintiţi când Franţa, „sora mai mare”, dar vitregă, a României, prin saltimbancul Sarkozy, a urcat în avioane ţiganii din România, instalaţi la periferia Parisului, şi i-a expediat retur? Pe migratori, parşivul, ipocritul Occident i-a primit, cu braţele deschise: poftiţi, sunteţi bine-veniţi! Au uitat de Charlie Hebdo! Asta nu se cheamă discriminare? Occidentul îşi merită soarta! Revenind la subiect, să apelăm la raţiune: statul român a fixat – pentru români – un salariu minim net de 777 lei, impozitat C.A.S. şi participant cu co-plată la asistenţa medicală. Pentru un migrant impus de U.E. şi acceptat de obedienţii noştri oficiali, statul alocă 1.185 de lei (chiar dacă promisiunile spun că „România va primi 6.000 de euro de la Uniunea Europeană pentru fiecare imigrant, indiferent cât va sta acesta, pe teritoriul ţării”), başca masă, casă şi asistenţă medicală gratuite. Despre promisiuni… numai de bine! Fac apel la cerşetorii şi „boschetarii” băştinaşi, la iresponsabilii care au fost daţi afară din aşezămintele psihiatrice – din lipsă de fonduri – şi circulă liberi pe străzi, să ceară azil în propria ţară, pentru a beneficia şi ei de oportunitate.

Domnule Ambasador, aţi gresit ţara şi continentul! Go Home!

Sunt state europene nemembre ale Uniunii care o duc bine, unele chiar foarte bine! Fără obligaţii, fără pierderea suveranităţii, fără cotizaţii şi fără „cote obligatorii”! La noi, imbecilismul oficial nu are margini. Vreţi dovada? Iat-o: consilierul prezidenţial pentru afaceri europene, Leonard Orban, a declarat că România nu va organiza vreun referendum privind cotele obligatorii de migranţi, aşa cum procedează Ungaria. România va implementa ad-literam deciziile la nivel european: „Chiar dacă ne-am opus acestei decizii şi ne vom opune (formal, de ochii românului – n.n.) şi mecanismului permanent de relocare, odată deciziile luate la nivel european, le implementăm. Noi suntem un membru responsabil al Uniunii Europene şi preţuim acest statut” (Leonard Orban). Adică, „Să trăiţi! Am înţeles. Ordinul va fi executat întocmai și la timp, fără comentarii”. Nu poate exista nicio scuză pentru intervenţia inacceptabilă şi incompatibilă cu statutul de diplomat a ambasadorului S.U.A., care, într-un comunicat execrabil, serveşte românilor „indicaţii preţioase”: „România ar putea fi țara est-europeană care să reprezinte un exemplu de toleranță și incluziune, primindu-i pe aceia care își doresc un viitor mai bun. Cei care își caută o nouă casă aduc cu ei energie și idei, spirit antreprenorial și entuziasm. Nu considerați acest lucru o potențială povară pentru societate, ci o potențială resursă. Lăsați-i pe acești imigranți să devină parte a acestei noi Românii”. Domnule Hans Klemm, dacă îi consideraţi pe migratorii o resursă serioasă de revigorare a unei naţiuni, luaţi-i acasă la dumneavoastră! Cred că şi acolo e nevoie de „primenire”. Vi-i cedăm cu dragă inimă şi „lăsați-i pe acești imigranți să devină partea vieţii americane”. Ţara dumneavoastră se află în campanie pentru alegerea noului locatar la Casa Albă. Cine ştie, toleranţi cum sunteţi din cale-afară, poate depistaţi rapid printre migranţi un potenţial preşedinte. Precedentul există! Ştiţi desigur că politica este soră bună cu prima „profesie” din lume. Dumneavoastră înscrieţi şi activitatea diplomatică – al cărei componet sunteţi – în aceeaşi „profesie”. Credeţi că practicarea incompetenţei şi a prostituţiei diplomatice vă onorează? Prin comunicatul dumneavoastră aţi adus un imens prejudiciu imaginii Statelor Unite în România. Este jenant şi umilitor că nimeni nu vă cheamă la ordine. Astăzi, n-are cine, dar dacă eraţi ambasador pe vrema lui Ceauşescu – şef de stat, nu marionetă -, şi aţi fi îndrăznit să faceţi asemenea gafe, a doua zi n-aţi mai fi fost la Bucureşti, ci în drum spre Washington. Go Home, domnule Klemm!

Ion Maldarescu

Nu păgânii, ci noi, creștinii, grăbim sfârșitul lumii, pentru că nu ne mai iubim

1

Dumnezeu a creat lumea din iubire. Sfintii se roaga pentru noi pentru ca ne iubesc. Ingerii ne protejeaza pentru ca ne iubesc. Si ne iubesc pentru ca ne smerim. Ne iubesc pentru ca iubim. Ne iubesc pentru ca ca iertam. Ne iubesc pentru ca nu avem judecati si procese. Ne iubesc sfintii pentru ca ne smerim si noi si strigam la ei, ca prin rugaciunile lor si ale Maicii Domnului sa salveze Dumnezeu lumea, tara, satul, casa.

***

Nu e nevoie de rachete. Cea mai teribila arma impotriva diavolului este iubirea si crucea.

***

Un mare pustnic a zis: “Stii cand va veni sfarsitul lumii? Cand nu va mai fi carare de la un om la altul“. Cand nu va mai fi carare intre tata si mama, intre parinti si copii, intre copii si biserica. Cand va pieri iubirea si ne vom da numai pe afaceri si numai pe castiguri si numai pe minciunarii si numai pe alergari prin alte tari, doar-doar ne-om imbogati.

***

Nu paganii, ci noi, crestinii, grabim sfarsitul lumii, pentru ca nu ne mai iubim.

***

Medicamentul lumii nu este streptomicina sau stiu eu ce alt medicament. Salvarea lumii, medicamentul lumii este iubirea. Iertati-va, iubiti-va, mai vizitati-va, incurajati-va, ajutati-va.
Cand va disparea iubirea va veni sfarsitul lumii.

din: Mi-e dor de cer, Viata Parintelui Ioanichie Balan, Editie ingrijita de Arhim. Petru Balan, Ed. Man. Sihastria

sursa

Cum putem progresa duhovnicește?

1Vom reuși să facem ceva în viața noastră duhovnicească doar atunci când vom purcede la un bilanț zilnic al împlinirilor și neîmplinirilor. Asemenea unui sportiv ce dorește să progreseze în domeniul său și-și urmărește cu conștinciozitate progresele așa ar trebui să facem și noi urmărindu-ne cu strictețe și trezvie reacțiile pe parcursul fiecărei zile. Să vedem dacă reușim de fiecare dată să ne poziționăm corect în fața ispitelor, in fața examenelor cu apropiații noștri, cu toți cei ce ne înconjoară. Arh. Simeon Kraiopoulos ne dă câteva exemple cum am putea porni pe acest drum:

Aplicarea în viața de zi cu zi!
În faptă, să pui început înseamnă să te străduiești în fiecare zi să faci puțin mai mult decât ieri. Să faci puțin mai multă rugăciune și să o faci puțin mai fierbinte. Până ieri, când te întâlneai cu prietenii tăi, ori îi cercetai și făceai pe încruntatul, ori influențat de indispoziția ta le cereai prea multe. Acum, tocmai pentru că te-ai încredințat lui Dumnezeu, tocmai pentru că ai pus început bun și trebuie să pui ceva în faptă, încearcă să fi mai răbdător, încearcă să fi mai bun, să fii mai blând, încearcă să nu vorbești pentru că poți spune vorbe mai puțin bune care vor vătăma, străduiește-te să faci ceva ce n-ai făcut până ieri, pune puțin brațul să ajuți pe cel care are nevoie.
Vei ieși și vei întâlni un necunoscut, un coleg, un colaborator, pe vecinul tău și te vei strădui, orice ai fi auzit, ori ai fi aflat, ca om al lui Dumnezeu care a pus început bun, să-i vezi pe toți ca făpturi ale lui Dumnezeu, ca îngeri ai lui Dumnezeu, pentru că pot deveni îngeri ai lui Dumnezeu.
În loc să vorbești pe cineva de rău, în loc să-l exploatezi, fă o rugăciune, spune un cuvânt dinlăuntrul tău: „Doamne, și aceasta este făptura ta, ajută-l, miluiește-l!”
Astfel, în fiecare clipă, în fiecare împrejurare aducându-ți aminte că ai pus început, aducându-ți aminte că te-ai încredințat lui Dumnezeu, atunci când va ieși din subconștientul tău o exprimare necontrolată pe care acum o poți controla, te vei strădui să faci ceea ce ar face un Sfânt, ceea ce îți spune Hristos să faci în ceasul acela.

Arh. Simeon Kraiopoulos

sursa

Papa, Patriarhul Bartolomeu şi Arhiepiscopul de Atena s-au întâlnit ieri în Grecia, pe insula Lesbos

1

Papa Francisc s-a aflat sâmbătă, 16 aprilie 2016, în insula grecească Lesvos. Vizita a avut ca scop sensibilizarea comunităţii internaţionale faţă de problema refugiaţilor.

„Nu vă pierdeți speranța!”, este unul din mesajele transmise de papa Francisc sutelor de refugiați aflați în Lesbos.

Suveranul Pontif, împreună cu Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, şi Arhiepiscopul Ieronim al Atenei, într-o alocuţiune comună transmisă astăzi, i-a încurajat pe oamenii care au fugit din calea războiului să nu-şi piardă speranţa în căutarea unei vieţi mai bune.

„Am venit aici pentru a atrage atenția întregii lumi asupra acestei grave crize umanitare și pentru a cere fierbinte rezvolvarea ei. Ca oameni de credință, dorim să ne unim vocile și să vorbim deschis în numele vostru. Sperăm că lumea va deveni atentă față de aceste situații în care lipsurile sunt tragice, cu adevărat disperate, și că va răspunde într-un mod demn de umanitatea noastră comună. Acesta este mesajul pe care doresc să vi-l transmit astăzi: Nu vă pierdeți speranța!”, a spus papa Francisc.

La rândul său, Patriarhul Ecumenic i-a asigurat pe refugiați că nu sunt uitați și i-a îndemnat să își pună speranța în Dumnezeu.

„Am călătorit până aici ca să vă spunem că ne pasă. Am călătorit până aici pentru că lumea nu v-a dat uitării. Împreună cu frații noștri, papa Francisc și Arhiepiscopul Ieronim, suntem aici ca să ne exprimăm solidaritatea și sprijinul pentru poporul grec care v-a primit bine și a avut grijă de voi. Suntem aici ca să vă aducem aminte că Dumnezeu rămâne liman și putere”.

Cei trei întâistătători creștini au binecuvântat zeci de imigranți și au dat mâna cu ei. Ei au avut și o întâlnire cu Premierul grec, Alexis Tsipras. Mesajul comun al celor trei conducători religioși a fost și un semnal adresat autorităților europene pentru ca acestea să-i trateze cu respect și demnitate pe imigranți. La finalul vizitei, cei trei întâistătători au rostit câte o rugăciune în portul din Mytilene, capitala insulei Lesbos, unde s-au rugat pentru sufletele refugiaților care și-au pierdut viața în Marea Egee, în timp ce încercau să ajungă în Europa.

Papa Francisc si Bartolomeu in Grecia-Lesbos: Declaratie comuna

1

Va prezentam, in randurile de mai jos, DECLARATIA COMUNA A Papei Francisc, Patriarhul ecumenic ortodox Bartolomeu si Arhiepiscopului Ieronim al Atenei si al Intregii Grecii – oferita publicitatii de centrul de presa oficial al Patriarhiei Romane, Basilica – semnata in urma cu o zi, pe insula Lesbos – Grecia, unde au desfasurat o vizita comuna intr-un centru destinat migrantilor (refugiatilor) sositi in tara.

„Noi, Papa Francisc, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu și Arhiepiscopul Ieronim al Atenei și al Întregii Elade ne-am întâlnit pe insula grecească Lesbos pentru a arăta preocuparea noastră profundă în legătură cu situația tragică a numeroșilor refugiați, migranți și solicitanți de azil care au venit în Europa pentru a scăpa de situațiile de conflict și, în multe cazuri, de amenințările zilnice la supraviețuirea lor. Opinia internaţională nu poate ignora criza umanitară uriaşă creată de răspândirea violenței și a conflictelor armate, persecutarea și strămutarea minorităților etnice și religioase, precum și dezrădăcinarea familiilor din casele lor, prin încălcarea demnității lor umane și a drepturilor fundamentale ale omului și a libertăților lor. Tragedia migrației forțate și dislocarea afectează milioane de oameni și este în mod fundamental o criză a umanității, solicitând un răspuns de solidaritate, compasiune, generozitate și o angajare practică imediată a resurselor. Din Lesbos, facem apel la comunitatea internațională să răspundă cu curaj în confruntarea cu această criză umanitară masivă și a cauzelor care stau la baza acesteia, prin intermediul unor inițiative diplomatice, politice și caritabile, și prin eforturi de cooperare, atât în Orientul Mijlociu cât și în Europa.
În calitate de conducători ai Bisericilor noastre, suntem una în dorința noastră de pace și în disponibilitatea noastră de a promova soluționarea conflictelor prin dialog și reconciliere. Recunoscând în același timp eforturile deja depuse pentru a oferi ajutor și îngrijire refugiaților, migranților și solicitanților de azil, facem apel la toți liderii politici să folosească toate mijloacele pentru a se asigura că fiecare individ și comunitățile, inclusiv creștinii, rămân în țările lor de origine și beneficiază de dreptul fundamental la viaţă în pace și securitate. Un consens internațional mai larg și un program de asistență sunt urgent necesare pentru apărarea statului de drept, apărarea drepturilor fundamentale ale omului în această situație insuportabilă, pentru a proteja minoritățile, în vederea combaterii traficului de ființe umane și a contrabandei, pentru a elimina rute nesigure, cum ar fi cele prin Marea Egee și întreaga Mediterană, precum și să creeze procedee de relocare în condiții de siguranță. În acest fel, vom fi în măsură să sprijinim acele țări implicate direct în satisfacerea nevoilor atâtor frați și surori suferinzi de-ai noștri. În special, ne exprimăm solidaritatea cu poporul din Grecia, care, în ciuda propriilor dificultăți economice, a răspuns cu generozitate la această criză.
Împreună pledăm în mod solemn pentru încetarea războiului și violenței în Orientul Mijlociu, pentru o pace justă și durabilă și pentru întoarcerea demnă a celor forțați să-și abandoneze casele. Cerem comunităților religioase să își intensifice eforturile pentru a primi, asista și proteja pe refugiații de orice credință, și ca serviciile de asistenţă religioase și civile să conlucreze astfel încât să îşi coordoneze inițiativele. Atât timp cât este nevoie, solicităm tuturor țărilor să ofere azil temporar, să acorde statut de refugiat pentru cei care sunt eligibili, să extindă eforturile de ajutorare și să lucreze cu toți bărbații și femeile de bună credinţă pentru o încheiere imediată a conflictelor în curs.
Europa de astăzi se confruntă cu una dintre cele mai grave crize umanitare ale sale de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial. Pentru a face față acestei grave provocări, apelăm la toți următorii lui Hristos să fie conștienţi de cuvintele Domnului, după care vom fi judecați într-o zi: „Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine…Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Matei 25, 35-36, 40).
În ceea ce ne priveşte, în ascultare față de voința Domnului nostru Iisus Hristos, am decis în mod ferm și din toată inima să ne intensificăm eforturile în promovarea unităţii depline a tuturor creștinilor. Reafirmam convingerea noastră că „reconcilierea (între creștini) implică promovarea dreptății sociale înlăuntrul și între toate popoarele … Împreună vom contribui pentru a oferi migranților, refugiaților și solicitanților de azil o primire umană în Europa” (Charta Oecumenica, 2001). Prin apărarea drepturilor fundamentale ale omului în ceea ce îi priveşte pe refugiați, solicitanții de azil și migranți, precum și pe mulți oameni marginalizați în societățile noastre, ne propunem să îndeplinim misiunea Bisericilor de slujire a lumii.
Întâlnirea noastră de astăzi are menirea de a aduce curaj și speranță celor care caută refugiu și tuturor celor care îi primesc și îi ajută. Îndemnăm comunitatea internațională să facă din protejarea vieţii omului o prioritate și, la fiecare nivel, să sprijine politici inclusive, care să se extindă către toate comunitățile religioase. Situaţia îngrozitoare a tuturor celor afectați de actuala criză umanitară, inclusiv a atât de multora dintre frații și surorile noastre creștine, necesită rugăciunea noastră constantă.

Lesbos, 16 aprilie 2016”

sursa

Lesbos, Grecia: Declaratia Patriahului Ecumenic Bartolomeu

1

Va prezentam, in randurile de mai jos, DECLARATIA Patriarhul ecumenic ortodox Bartolomeu – oferita publicitatii de centrul de presa oficial al Patriarhiei Romane, Basilica – rostită la Centrul de Primire a migrantilor (refugiatilor) din Moria – Lesbos, Grecia, în prezența Papei Francisc și a Arhiepiscopului Ieronim al Atenei și al întregii Elade:

„Preaiubiți frați și surori,
Prețioși tineri și copii,

Am călătorit aici ca să vă privim în ochi, să vă ascultăm glasurile și să vă strângem mâinile. Am călătorit aici pentru a vă spune că ne pasă de voi. Am venit aici pentru că lumea nu v-a uitat. Împreună cu frații noștri, Papa Francisc și Arhiepiscopul Ieronim, suntem astăzi aici ca să ne exprimăm solidaritatea și sprijinul nostru față de poporul grec care v-a primit și v-a purtat de grijă. Și suntem aici pentru a vă aminti că – chiar și atunci când oamenii se îndepărtează de noi – totuși „Dumnezeu este scăparea și puterea noastră. Dumnezeu este ajutorul nostru întru necazuri. Pentru aceasta nu ne vom teme” (Psalmul 45, 2-3).
Știm că ați venit din zone de război, înfometați și suferinzi. Cunoaștem că inimile voastre sunt pline de neliniște pentru familiile voastre. Știm că sunteți în căutarea unui viitor mai sigur și mai luminos. Am lăcrimat când am văzut că Marea Mediteraneeană devine mormântul celor iubiți ai voștri. Am lăcrimat când am fost martori ai compasiunii și sensibilității locuitorilor din Lesbos și din alte insule. Dar am lăcrimat și când am văzut împietrirea inimii semenilor noștri – frații voștri – care au închis granițele și și-au întors spatele. Cei care se tem de voi nu v-au privit în ochi. Cei care se tem de voi nu vă văd chipurile. Cei care se tem de voi nu vă văd copiii. Ei uită că demnitatea și libertatea transcend frica și divizarea. Ei uită că migrația nu este un subiect al Orientului Mijlociu și al Africii de Nord, al Europei și al Greciei. Este o problemă mondială.
Lumea va fi judecată după modul în care s-a comportat cu voi. Și cu toții vom fi răspunzători de modul în care răspundem crizei și conflictului din zonele din care proveniți. Marea Mediteraneeană nu ar trebui să fie un mormânt. Este un loc al vieții, o intersecție a culturilor, un loc de schimb și dialog. Pentru a-și redescoperi vocația originală, această Mare Nostrum și, în special, Marea Egee, unde ne-am întrunit astăzi, trebuie să fie o mare a păcii. Ne rugăm ca toate conflictele din Orientul Mijlociu, care sunt la baza crizei migranților, să înceteze în curând și ca pacea să fie restabilită. Ne rugăm pentru toți cei din această zonă. Am dori să subliniem în special situația dramatică a creștinilor din Orientul Mijlociu, precum și a altor minorități etnice și religioase din această zonă, care necesită o acțiune imediată, dacă nu ne dorim să îi vedem că dispar.
Promitem că nu vă vom uita niciodată. Nu vom înceta niciodată să vorbim despre voi. Și vă încredințăm de faptul că vom face totul pentru ca să deschidem ochii și inimile lumii. Pacea nu este sfârșitul istoriei. Pacea este începutul unei Istorii legate de viitor. Europa trebuie să cunoască acest lucru mai bine decât orice alt continent. Această frumoasă insulă pe care ne aflăm chiar acum este un punct pe o hartă. Pentru a domina vântul și agitația mării, Iisus, conform Evangheliei după Luca, a poruncit vântului să se oprească de tot atunci când barca pe care se afla El și ucenicii Săi era în pericol. În final, liniștea a urmat furtunii.
Dumnezeu să vă binecuvânteze. Dumnezeu să vă ocrotească. Și Dumnezeu să vă întărească.

Lesbos, 16 aprilie 2016”

sursa