Despre păzirea de cărțile care cuprind învățături mincinoase

1

Iarăși îti aduc, fiu credincios al Bisericii de Răsărit, cuvânt de sfat nemincinos și bun. Acest cuvânt nu e al meu: este cuvântul Sfinților Părinți. De la ei vin toate sfaturile mele. Păzește-ți mintea și inima de învățătura mincinoasă. Nu vorbi despre creștinism cu oameni molipsiți de învățături mincinoase; nu citi cărți despre creștinism scrise de dascăli mincinoși. Adevărul se află în tovărășia Duhului Sfânt: El este Duhul Adevărului. Minciuna o însoțește și o ajută duhul diavolului, care este minciună și părintele minciunii.
Cel ce citește cărțile dascălilor mincinoși intră negreșit în părtășie cu duhul viclean și întunecat al minciunii. Lucrul acesta să nu ți se pară ciudat și de necrezut: așa spun răspicat luminătorii Bisericii, Sfinții Părinți (2). Dacă în mintea și sufletul tău nu este scris nimic, Adevărul și Duhul să scrie în ele poruncile lui Dumnezeu și învățătura Lui duhovnicească. De ți-ai îngăduit a-ți mâzgăli de tot tablele sufetului cu felurite cugete și întipăriri neduhovnicești, fără a lua aminte cu înțelepciune și fereală: „Cine e scriitorul, ce scrie el?“, curăță cele scrise de scriitori străini, curăță prin pocăință și lepădarea a tot ce este împotrivitor de Dumnezeu. Să scrie pe tablele tale doar degetul lui Dumnezeu. Pregătește pentru acest scriitor minte și inimă curată, viețuind cu evlavie și întreagă înțelepciune: atunci, rugându-te tu și citind sfințitele cărti, pe nebăgate de seamă și în chip tainic se va scrie pe tablele sufletului tău legea Duhului. Nu-ți este îngăduit să citești alte cărti despre religie decât cele scrise de către Sfinții Părinți ai Bisericii Sobornicești a Răsăritului. Acest lucru îl cere Biserica de Răsărit de la fii săi (3). Iar dacă gândești altfel și socoți porunca Bisericii mai puțin întemeiată decât socotința ta și a celorlalți de un cuget cu tine, atunci nu mai ești fiu al Bisericii, ci judecător al ei. Mă numești mărginit, neluminat îndeajuns, rigorist? Lasă-mă în mărginirea și în celelalte neajunsuri ale mele: voiesc mai bine a rămâne, cu toate aceste neajunsuri, fiu al Bisericii de Răsărit, decât ca, având toate părutele calități, să mă fac mai deștept decât ea și, ca atare, să-mi îngădui a nu-i da ascultare și a mă despărți de ea. Adevăraților fii ai Bisericii de Răsărit le va face plăcere glasul meu. Aceștia știu că cel care voiește a primi înțelepciunea cerească trebuie să lepede înțelepciunea sa pământească, oricât de mare ar fi ea, să o lase deoparte, să o taie, s-o recunoască drept nebunie, așa cum este ea de fapt (I Cor. III, 19).
Înțelepciunea pământească este vrăjmașie împotriva lui Dumnezeu: ea legii lui Dumnezeu nu se supune și nici nu poate (Rom. VIII, 7). Dintru început aceasta este firea ei; așa va și rămâne până ce va lua sfârșit, când pământul si lucrurile de pe dânsul, iar dimpreună cu ele și înțelepciunea pământească, vor arde (II Pt. III, 10). Sfânta Biserică îngăduie citirea cărților eretice numai acelor mădulare ale sale care au mintea și simțirile inimii vindecate și luminate de Sfântul Duh, care pot deosebi întotdeauna între adevăratul bine și răul ce se preface a fi bine și se ascunde sub chipul adevărului.
Marii bineplăcuți ai lui Dumnezeu, care au cunoscut neputința cea de obște a tuturor oamenilor, s-au înfricoșat de otrava eresului și a minciunii. Ca atare, ei au fugit cu toata râvna de împreună vorbirile cu oamenii molipsiți de învățăturile cele mincinoase și de citirea cărților eretice (4). Având înaintea ochilor căderea preaînvățatului Origen, a lui Arie cel iscusit în certuri, a lui Nestorie cel bun de gură și a altor bogați în înțelepciunea acestei lumi, ce au pierit din pricina nădăjduirii în sine și a părerii de sine, ei au căutat mântuirea și au aflat-o în fuga de învățăturile mincinoase, în ascultarea față de Biserică până și în amănuntele cele mai subțiri.
Păstorii și dascălii cei purtători de Duh și sfinți ai Bisericii nu citeau scrierile ereticilor celor hulitori de Dumnezeu decât siliți de nevoia de neînlăturat a întregii obști creștine. Prin cuvântul lor plin de putere, cuvânt duhovnicesc, ei au înfierat rătăcirile, au vestit tuturor fiilor Bisericii primejdia ascunsă în scrierile eretice sub numele frumoase ale sfințeniei și evlaviei. Eu și cu tine însa trebuie să ne pazim neapărat de citirea cărților alcătuite de dascăli mincinoși. Oricine a scris despre Hristos, despre credința și duhovnicia creștină fără să fie mădular al Bisericii de Răsărit, singura sfântă, poartă numele de dascăl mincinos.
Spune-mi, cum este cu putință să-ți îngădui a citi orișice carte, când fiecare carte pe care o citești te poartă încotro voiește, te înduplecă să crezi în tot lucrul pentru care îi face trebuință încuviințarea ta, să te lepezi de tot ce are ea nevoie să lepezi? Experiența arată cât de pierzătoare sunt urmările citirii fără dreaptă socotință. Printre fiii Bisericii de Răsărit câte idei despre creștinism nu putem întâlni din cele mai tulburi, mai greșite, mai potrivnice învățăturii Bisericii, mai defăimătoare ale acestei sfinte învățături, idei însușite prin citirea cărților eretice! Nu te mâhni, prietene, pentru preîntâmpinările mele, care sunt insuflate de faptul că îți doresc binele cel adevărat. Tatăl, mama, dascălul bun nu se înfricoșează, oare, pentru pruncul nevinovat și fără experiență, atunci când el vrea să intre într-o cameră unde printre lucruri bune de mâncat se află otravă multă? Moartea sufletului e mai de plâns decât moartea trupească: trupul mort are să învieze și adeseori moartea trupului se face pricină de viață sufletului; dimpotrivă, sufletul omorât de rău este jertfă a morții veșnice, iar el poate fi omorât de orice gând care cuprinde vreun fel de hulă împotriva lui Dumnezeu, pe care cei neștiutori nu-l bagă nicidecum de seamă.
Va fi o vreme, a proorocit Sfântul Apostol, când învățătura cea sănătoasă nu o vor primi, ci după poftele lor își vor alege loruși învățători să le răsfețe auzul, și de la4 adevăr își întoarce auzul, iar către basme se vor pleca (II Tim. IV, 3-4). Nu te lăsa înșelat de titlurile răsunătoare ale cărților care făgăduiesc să-i învețe desăvârșirea creștină pe cei ce încă au nevoie de hrana pruncilor; nu te lăsa înșelat nici de podoaba cea din afară a cărții, de vioiciunea, puterea, frumusețea stilului, nici de faptul că autorul ar fi, pasămite, sfânt, care și-a dovedit sfințenia prin numeroase minuni (aluzie, probabil, la „sfinții” apuseni ca Francisc din Assisi – n. tr.). Învățătura mincinoasă nu se dă înapoi de la nici o născocire, de la nici o înșelăciune ca să dea basmelor sale înfățișarea adevărului și astfel să otrăvească mai lesne sufletul cu ele.
Învățătura mincinoasă este deja, în sine, înșelare. Ea amăgește, înainte de cititor, pe scriitor (II Tim. III, 13). Semnul după care recunoaștem că o carte e cu adevărat folositoare de suflet este că a fost scrisă de un sfânt scriitor, mădular al Bisericii de Răsărit, încuviințat și recunoscut de Sfânta Biserică. Amin.

1. Cf. Sfântul Ignatie Briancianinov, Experiențe ascetice, Despre păzirea de cărțile care cuprind învățături mincinoase, Editura Sophia, București, 2008, pp. 93 – 95.
2. Nimeni să nu citească”, a spus Sfințitul Mucenic Petru Damaschinul, „cele ce nu slujesc spre a bineplăcea lui Dumnezeu; iar dacă a și citit vreodată întru necunoștiință, să se nevoiască degrabă a șterge amintirea lor prin citirea Dumnezeieștilor Scrupturi, iar dintre acestea a celor care îl ajută cel mai mult la mântuirea sufletului, după starea la care a ajuns… Iar dintre cele potrivnice acestora nimic să nu citească. Ce trebuință este a primi duh necurat în loc de Duh Sfânt? Fiindcă omul primește însușirea cuvântului cu care se îndeletnicește, chiar dacă cei necercați nu văd acest lucru așa cum îl văd cei care au cercare duhovnicească”. Sfântul Petru Damaschinul, Cartea întâi, cap. „Despre dreapta socotință”.
3. „Săvârșindu-se Taina Mărturisirii, se cuvine a fi întrebat cel ce se pocăiește: nu a citit cumva cărți eretice?”,
Molitfelnic.
4. Viața lui Pahomie, Patrologiae Tomus LXXIII, cap. XLIV.

Sursa: Sfântul Ignatie Briancianinov, Experiențe ascetice, Despre păzirea de cărțile care cuprind învățături mincinoase, Editura Sophia, București, 2008

Reclame

Muntele Athos. Partea Practică a aplicării canonului 15 de la Sinodul I-II Constantinopol (861)

Întreruperea pomenirii bisericesti ca masura canonica si patristica de impotrivire fata de covocarea ”Sfantului si marelui” Sinod ecumenist

1

Partea Practică a aplicării canonului 15 de la Sinodul I-II Constantinopol (861)

”Sfântul și Marele Sinod” viitor, care se va întruni la Academia ”Ortodoxă” din Creta, în Kolymbari, Hania, de pe 16 până pe 27 iunie, dupa cum este previzibil, va putea fi un sinod mincinos, tâlhăresc, neortodox și ecumenist, după modelele pseudo-sinodului II Vatican, pentru că, așa cum se vede și din textele publicate – și mai ales din textul ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu lumea creștină”1 – pe care urmează să îl adopte viitorul ”sinod”, va fi legiferată, legalizată și oficializată prin ”hotărâre sinodală panortodoxă” panerezia sincretistă a ecumenismului intercreștin și interreligios ca linie și învățătură oficială și legală a Bisericii Ortodoxe, recunoscând caracter bisericesc, succesiune apostolică, preoție, har și taine ereticilor papistași, protestanți și monofiziți și adoptând teorii neortodoxe, înșelate, eretice și ecumeniste despre ”teologia baptismală”, ”eclesiologia euharistică” și a ”Bisericii celei Una și [în același timp] divizate”, în timp ce, în paralel, va fi validată rămânerea Bisericii Ortodoxe în dialogurile teologice contemporane, interminabile, antipatristice și ineficace și în Consiliul panprotestat Mondial al ”Bisericilor” sau mai bine zis al ereziilor și înșelărilor.
Deci, în fața acestei mari trădări și catastrofe iminente a credinței ortodoxe, care urmează a fi săvârșită de ecumeniștii panortodocși ai Bisericilor Ortodoxe și de arhiereii care le urmează acestora, va trebui ca noi, adevărații clerici, monahi și mireni ortodocși, care păstrăm credința ortodoxă autentică, nefalsificată și neîntinată de virusul mortal al ecumenismului, să ne luăm măsuri și să punem în practică, prin harul Sfântului Dumnezeu Treimic, calea bisericească, canonică și patristică a întreruperii pomenirii numelor episcopilor ecumeniști.
Cu privire la subiectul foarte arzător, fierbinte și actual al întreruperii pomenirii numelor Patriarhilor, Arhiepiscopilor, Mitropoliților și Episcopilor ecumeniști la sfintele slujbe și la Dumnezeiasca Liturghie am dori să menționăm următoarele:
1.Întreruperea pomenirii numelor arhiereilor ecumeniști trebuie să se realizeze în conformitate cu Tradiția Bisericii interpretată ortodox, cu practica Sfinților Părinți interpretată corect, cu al 15-lea Canon al Sinodului I-II interpretat corect.
2.Al 15-lea Canon al Sinodului I-II al lui Fotie cel Mare, Patriarhul Constantinopolului (861 d.Hr.), stabilește cu exactitate că: ”Cele ce sunt rânduite pentru preoți, episcopi și mitropoliți, cu mult mai vârtos se potrivesc pentru patriarhi. Drept aceea, dacă vreun preot sau episcop sau mitropolit ar îndrăzni să se depărteze de comuniunea cu propriul său patriarh și nu ar pomeni numele acestuia, precum este hotărât și rânduit în dumnezeiasca slujbă tainică, ci mai înainte de înfățișarea înaintea sinodului și de osândirea definitivă a acestuia, ar face schismă, Sfântul Sinod a hotărât ca acela să fie cu totul străin de toată preoția, dacă numai se va vădi că a făcut această nelegiuire. Și acestea s-au hotărât și s-au pecetluit pentru cei ce sub pretextul oarecăror vinovății se depărtează de întâii lor stătători și fac schismă și rup unitatea Bisericii. Căci cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu întâiul stătător al lor pentru oarecare eres osândit de sfintele sinoade sau de Părinți, firește, adică, de comuniunea cu acela care propovăduiește eresul în public și cu capul descoperit îl învață în Biserică, unii ca aceștia nu numai că nu se vor supune certării canonicești, desfăcându-se pe sineși de comuniunea cu cel ce se numește episcop chiar înainte de cercetarea sinodală, ci se vor învrednici și de cinstea cuvenită celor ortodocși. Căci ei nu au osândit pe episcopi, ci pe pseudo-episcopi și pe pseudo-învățători, și nu au rupt prin schismă unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme și dezbinări”.
Sfântul Nicodim Aghioritul, tâlcuind Canonul de mai sus, menționează: ”Cele ce Canoanele cele de mai sus au rânduit pentru episcopi și mitropoliți, aceleași la rânduiește și cu mult mai vârtos Canonul acesta pentru Patriarhi zicând: Însă acestea să se facă, dacă pentru oarecare vinovății, curvii să zicem, sau ierosilii (fur de cele sfinte) și altele ca acestea, se despart preoții de episcopii lor, episcopii de mitropoliții lor și mitropoliții de patriarhii lor”. Printr-o notă la acest punct Sfântul Nicodim menționează: ”Cu toate că al 31-lea Canon Apostolic îl judecă a fi nevinovat pe cel ce s-a despărțit, dacă se dovedește a avea dreptate”. Iar dacă întâi-șezătorii cei numiți ar fi eretici și eresul lor l-ar propovădui întru arătare (Printr-o notă la acest punct Sfântul menționează: ”Din cuvântul acestui canon se vede că nu trebuie să se despartă cineva, potrivit lui Balsamon, de episcopul lui, dacă episcopul are vreo erezie, dar o ține în ascuns și nu o propovăduiește, căci acesta iarăși s-ar putea îndrepta după acestea.) … și supușii lor pentru aceasta se despart de ei, și mai înainte încă de judecata sinodală pentru eresul acesta. Unii ca aceștia, despărțindu-se de aceia nu numai că nu se osândesc, ci și de cinstea cuvenită, ca niște dreptslăvitori, sunt vrednici. Că nu au pricinuit schismă prin osândirea aceasta, ci mai ales au slobozit de schima și eresul minciuno-episcopilor acelora”2.
Canonul de mai sus este în conformitate cu alte canoane ale unor Sinoade Locale și Ecumenice, precum Canonul 31 Apostolic, Canonul 6 de la Sinodul Local de la Gangra (340), Canonul 5 al Sinodului Local de la Antiohia (341), Canoanele 10, 11 și 92 al Sinodului Local de la Cartagina (491), Canonul 19 de la Sinodul IV Ecumenic (451), Canoanele 31 și 32 ale Sinodului VI Ecumenic (691), și Canoanele 12, 13, 14 ale Sinodului I-II (861).
Prima parte [a Canonului 15 al Sinodului I-II] începe cu expresia ”Cele ce sunt rânduite…” și se încheie cu expresia ”… și rup unitatea Bisericii”. Această parte reprezintă continuarea celor două canoane precedente, 13 și 14, care vorbesc despe interzicerea întreruperii pomenirii Mitropolitului de către diaconi și preoți și a Mitropolitului de către Episcop. Canonul 15 se referă acum la interzicerea întreruperii comuniunii Patriarhului de către Mitropoliți și Episcopi. Această interzicere este valabilă ”[când] sub pretextul oarecăror vinovății se depărtează de întâii lor stătători” și [aceasta] ”înainte de înfățișarea înaitea sinodului și de osândirea definitivă a acestuia”. Cu alte cuvinte, canonul interzice întreruperea pomenirii Patriarhului pe motive de dreptate (adică pentru motive morale), înainte de osândirea lui sinodală, pentru că aceia care întrerup pomenirea fac schismă și rup unitatea Bisericii.
A doua parte începe cu expresia ”Căci cei ce pentru oarecare eres…” și se încheie cu expresia ”… s-au silit să izbăvească Biserica de schisme și de dezbinări”.
Sfinții Părinți de la Sinodul I-II (861), vrând să pună capăt schismelor, care au tulburat Biserica în secolele VIII și IX, au așezat Sfintele Canoane 13, 14 și 15 prin care interziceau cu strictețe ortodocșilor să întrerupă comuniunea eclezială cu mai-marii lor bisericești înainte de judecata lor sinodală. Ca să nu se înțeleagă însă că, prin această interzicere, li se ia ortodocșilor dreptul de a întrerupe comuniunea înaintea judecății sinodale cu cei care propovăduiesc vreo erezie, înțelepții Părinți au așezat la sfârșitul Canonului 15 următoarea precizare: Nu este supus epitimiilor Sfintelor Canoane cel care se rupe înainte de judecata sinodală de episcopul care propovăduiește vreo erezie, dimpotrivă, este chiar vrednic de laudă.
Prin urmare, întrerupere a pomenirii numelui episcopului se face doar atunci când există erezie, doar pentru delicte dogmatice, nu pentru delicte morale (de exemplu, curvie, fur de cele sfinte etc.). Nu trebuie confundate chestiunile care țin de dreptate (adică, chestiuni care nu sunt de natură dogmatică, ci de ordine morală și de bună rânduială bisericească) cu chestiuni care țin de credință și, de asemenea, nu trebuie să se susțină că va trebui să se întrerupă pomenirea numelui arhiereului și pentru aspecte care țin de dreptate, fapt care vine în deplină contradicție atât cu al 15-lea Canon de la Sinodul I-II, cât și cu Tradiția de veacuri a Bisericii Ortodoxe. Este interzisă întreruperea comuniunii bisericești fără motive legate de credință.
3.Întrerupere a pomenirii numelui arhiereului la sfintele slujbe și, mai ales, la Dumnezeiasca Liturghie, care este încununarea tainelor liturgice, poate să facă doar clericul, nu și laicul, pentru că doar clericul are, prin hirotonie, preoție sacramentală. Clericul este cel care săvârșește slujbe, sfinte taine și îl pomenește pe episcopul locului; așadar, doar el poate să întrerupă pomenirea numelui arhiereului și să nu îl pomenească la sfintele slujbe pe arhiereul său. Clericii sunt datori să nu slujească împreună și să nu se roage împreună cu episcopi ecumeniști, să nu le cânte la slujbă titlul episcopal.
4.Mireanul aparține pe de o parte ”preoției împărătești”3, însă nu are preoție sacramentală, nu săvârșește slujbe, sfinte taine, nu pomenește, prin urmare nu poate să întrerupă pomenirea numelui arhiereului. Singurul lucru pe care poate să-l facă mireanul este întreruperea comuniunii bisericești cu arhiereii, preoții, monahii și mirenii ecumeniști.
5.Preotul poate întrerupe pomenirea numelui nu a oricărui Arhireu, ci numai a Arhiereului locului, pentru că numai pe acesta îl pomenește la sfintele slujbe și la Dumnezeiasca Liturghie. Cu alte cuvinte, nu poate să întrerupă pomenirea numelui nici unui alt Arhiereu de care nu aparține bisericește, de vreme ce, prin firea lucrurilor, nu-l pomenește pe acesta. Mitropolitul poate să întrerupă pomenirea numelui doar a Patriarhului sau Arhiepiscopului local. Episcopul poate să întrerupă pomenirea numelui doar a Mitropolitului local. Preotul poate să întrerupă pomenirea numelui doar a mitropolitului sau a episcopului local. Patriarhul sau Arhiepiscopul poate să întrerupă pomenirea numelui altui Patriarh sau Arhiepiscop, nemaipomenind numele lui în diptice.
6.În cazul în care prezbiterul întrerupe pomenirea numelui episcopului local, nu va trebui ca în locul acestuia să pomenească alt Arhiereu sau pe Sfântul Sinod sau pe Hristos sau pe oricare alții. Trebuie să las loc liber la pomenirea numelui Arhiereului până când se va soluționa problema. La sfintele slujbe și la Dumnezeiasca Liturghie spune cererea ” pentru cinstita preoțime și cea întru Hristos diaconime, și pentru tot clerul și poporul, Domnului să ne rugăm”, lăsând loc liber la numele Arhiereului(Pentru episcopul nostru) adica taind prima parte a cererii ce se refera la episcop. Ecfonisul Dumnezeieștii Liturghii ”Întâi pomenește, Doamne, pe Arhiepiscopul nostru… pe care-l dăruiește sfintelor Tale biserici în pace, întreg, cinstit, sănătos, îndelungat în zile, drept învățând cuvântul adevărului Tău” se spune în felul următor: ”Întâi pomenește, Doamne, toată episcopia ortodocșilor, pe care dăruiește-o sfintelor Tale biserici întreagă, cinstită, sănătoasă, îndelungată în zile și drept învățând cuvântul adevărului Tău”. În acest mod săvârșeau sfintele slujbe și Dumnezeiasca Liturghie Părinții Aghioriți ai celor opt Sfinte Mănăstiri, ai schiturilor și chiliilor Sfântului Munte, precum și cei trei Preasfințiți Mitropoliți ai Țărilor Noii – Augustin Kantiotis al Florinei4, Pavlos al Paramithiei și Ambrozie al Eleftheropolei, care au întrerupt pomenirea numelui marelui Patriarh Ecumenic ecumenist, Atenagora, pe durata a trei ani, 1970-19735.
7.Conform Canonului 15 al Sinodului I-II, prezbiterul care întrerupe pomenirea numelui episcopului locului nu va trebui condamnat ca schismatic și vinovat de schismă în Biserică, nici ca unul care se află în afara Bisericii. Dimpotrivă, este vrednic de laudă, pentru că a scăpat Biserica de la schismă.
8.Prezbiterul care aplică întreruperea pomenirii numelui Episcopului locului nu va trebui să primească pedeapsa caterisirii de la Episcop sau de la Sinod, lucru care neîndoielnic este o urmare firească, ci să continue să săvârșească Dumnezeiasca Liturghie, chiar și în vreo casă oarecare, dacă i s-a interzis folosirea vreunei biserici, prin folosirea unui antimis simplu, pe care nu va fi înscris numele Arhiepiscopului locului, nici nu va purta pecetea Mitropoliei locului, nici nu va fi fost sfințit, dar neapărat va avea cusute pe el moaște de martir. Caterisirea din motivul opririi nepomenirii in acest caz (de erezie) este lovita de nulitate dupa cum vedem din faptul ca nici un Sfant Parinte nu a acceptat aceasta „caterisire” si „anatematizare”mincinoasa(vezi Sfantul Ioan Damaschin anatematizat de patru Sinoade Locale.
9.În țările Ortodoxe de limba Grecă și în practică Sfântului Munte Athos Sfântul Mir se înmulțește cu ulei de măsline la fel cum se înmulțește Aghiasma Mare (așa procedează Biserica Ciprului, Biserica Greciei, Biserica Antiohiei și toate comunitățile grecești din diasporă care nu au mult Sf Mir) Sfantul Mir se înmulțește și timp de zeci de ani atunci când nu există posililitatea primirii de la un Sinod autocefal. Înafară de Sfântul Mir în practica Bisericii se trasmitea Pecetea harului Duhului Sfânt și prin punerea mâinilor episcopului pe capul celui nou botezat, ca să primească în acest fel Harismele Duhului Sfânt prin Succesiunea Apostolică.
10.Afirmația că nu sunt valide sfintele Taine și Dumnezeiasca Liturghie a prezbiterilor care trec la încetarea pomenirii numelui episcopului locului nu este valabilă. Harul preotiei nu este un monopol al episcopului, fiecare prezbiter slujeste in virtutea faptului ca a fost Hirotonit, Harul savarsirii Sfintelor Taine nu se retrage in mod magic de la prezbiteri pentru ca nu mai pomenesc pe episcop, cu atat mai mult cu cat prezbiterul ramane in credinta ortodoxa, ingradindu-se de episcopul ce invata eretic. Sfantul Maxim Marturisitorul ne da aceasta marturie, si anume ca acolo unde se afla Marturisirea Corecta a Credintei acolo se gaseste si harul Sfantului Duh si deplinatatea Bisericii Catolice (Biserica Ortodoxa), deci si puterea de a savarsi Sfanta Liturghie si Sfintele Taine la prezbiterii ce s-au ingradit de erezie.
11.Modelul și izvoarele istorice referitoare la întreruperea pomenirii numelor Episcopilor eretici sunt Sfinții și de Dumnezeu purtătorii Părinții ai noștri, precum Cuviosul Maxim Mărturisitorul, Cuviosul Teodor Studitul, Părinții Aghioriți din timpul Patriarhului Ecumenic cu cuget latin, Ioannis Vekkos, Sfântul Grigorie Palama, Cuviosul Iosif Vrienios, Sfântul Marcu Evghenicul6 și Părinții Aghioriți din timpul Patriarhului Ecumenic ecumenist Atenagora.

Din toate aceste exemple, ne vom opri doar la două. Anume, la exemplul Sfântului Grigorie Palama și la cel al Părinților Aghioriți din timpul Patriarhului Atenagora.

1.Sfântul Grigorie, din cauza cugetelor eretice ale Patriarhului Ioannis Kalekas, a întrerupt pomenirea acestuia înainte de judecata lui sinodală. Aceasta a fost una din cauzele pentru care a fost emisă împotriva Sfântului Grigorie Palama o anatemă, ”pentru că a îndrăznit ca în mod necanonic și fără de judecată să întrerupă pomenirea mea…”. Trebuie semnalat că, atunci când Sfântul Grigorie a întrerupt pomeniea Patriarhului, Kalekas nu fusese încă condamnat de Sinod, în timp ce Sfântul nu era încă hirotonit Episcop, ci era simplu ieromonah în Sfântul Munte. Se pare că această hotărâre de anatematizare a Sfâtului Grigorie Palama au semnat-o și alți Episcopi, printre care și Patriarhul Antiohiei, Ignatie, iar Sfântul Grigorie, în ce-l privește, nu a respectat această hotărâre și a continuat să liturghisească pe cont propriu. Citim enciclica lui Kalekas: ”Palama, începătorul și apărătorul blasfemiilor, fiind condamnat și el și cei dimpreună cu el în același mod, (căci nici nu a cedat hotărârii, nici nu a renunțat în vreun fel sau altul la vorbăria [lui] cea fără de rațiune), este alungat și din Biserica lui Dumnezeu, și din preoție, după cum reiese din memoriile despre el, aduse la cunoștință de Patriarhul de atunci al împărătesei cetăților, de Patriarhul Antiohiei, cetatea lui Dumnezeu, și de fiecare dintre Arhiereii, cei care au fost acum aici prezenți, și cei care au participat la voturi. Pe de o parte, în felul acesta, [demersurile lor] devin impediment și [motiv de] încetare a slujirii [preoțești], cu toate că, întru nimic considerând pedeapsa [cei în cauză], își țin cu tărie preoția, cu îndrăzneală săvârșind jertfele de taină în ascuns”7.
2.Este cunoscută tuturor perioada 1970-1973 din istoria bisericească, când aproape jumătate (opt la număr) dintre Sfintele Mănăstiri ale Sfântului Munte, toate schiturile și cele mai multe dintre chilii, prin acordul și îndemnul Sfântului Paisie Aghioritul8, și trei Preasfințiți Mitropoliți ai Țărilor Noi, Augustin Kantiotis din Florina, Pavlos de Paramythia și Ambrozie de Eleftheropoli, au îndrăznit și au trecut la întreruperea pomenirii numelui marelui Patriarh Ecumenic ecumenist, Atenagora, care, în 1965, trecuse la ridicarea anticanonică a anatemelor, se întâlnise cu ereziarhul Papă la Ierusalim și, în general, urma o poziție filopapistașă. Pe durata celor trei ani, cei care au întrerupt pomenirea numelui lui Atenagora și-au continuat viața liturgică fără să pomenească numele Patriarhului.
12.
Atitudinea indicată în acest moment pentru combaterea panereziei ecumenismului este informarea clerului și poporului despre marea trădare iminentă a ”Sfântului și Marelui Sinod”, prin scrierea de cărți, texte și articole antiecumeniste, printr-o mare rigoare, prin respingerea teoriilor înșelate, prin congrese și conferințe teologice, dar și prin informarea despre dreptul bisericesc, canonic și patristic al întreruperii pomenirii numelor Arhiereilor ecumeniști, măsură care trebuie folosită pentru avertizarea și amenințarea Arhiereilor Ecumeniști și pentru prevenirea convocării ”Sfântului și Marelui Sinod”.

XIII) La punctul 22 al textului ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu lumea creștină” este scris: ”Biserica Ortodoxă consideră că este condamnabilă orice rupere a unității Bisericii de către indivizi sau grupuri, sub pretextul respectării sau, chipurile, apărării Ortodoxiei autentice”. Este clar aici că Întâi-stătătorii Bisericilor Ortodoxe încearcă să impună prigoane, caterisiri și afurisiri celor care se împotrivesc ”Sfântului și Marelui Sinod”.

1 Proiectul de text, adoptat de a V-a Conferință Presinodală Panortodoxă (Chambesy-Geneva, 10-17 octombrie 2015), cu titlul: ”Hotărâre: Relațiile Bisericii Ortodoxe cu lumea creștină”, publicat pe data d 21-1-2016 pe situl: http://www.romfea.gr/diafora/6177-apofasis-sxeseis-tis-orthodojou-ekklisias-pros-ton-xristianiko-kosmo, în conformitate cu hotărârilor Sinaxei Întâistătătorilor Bisericii Ortodoxe, care a avut loc la Chambesy, în intervall 21-28 ianuarie 2016.
2 CUVIOSUL NICODIM AGHIORITUL, Pidalion, ed. Β. Ρηγόπουλος, Tesalonic 2003, p. 358.
3 I Petru 2, 5, 9.
4 http://www.augoustinos-kantiotis.gr/?p=36199, http://www.augoustinos-kantiotis.gr/?p=36164
5 Vezi periodicul Θεοδρομία, nr. 11 (1) (ianuarie – martie 2009) 75-81.
6 Cu privire la aceasta, vezi Οἱ ἀγῶνες τῶν μοναχῶν ὑπέρ τῆς Ὀρθοδοξίας [Luptele monahilor pentru Ortodoxie], ed. Ἱ. Μ. Ὁσίου Γρηγορίου, Ἅγιον Ὄρος 2003.
7 P.G. 150, 880D.
8 http://www.romfea.gr/diafora/2431-apantiseis-gia-to-fulladio-tou-agiou-pa%CF%8Asiou.
i Este vorba de provinciile din centrul și nordul Greciei, care au fost încorporate Statului Grec după Războaile Balcanice, și care se află în jurisdicția Patriarhiei Ecumenice. [n.trad.]

Acest text este un indrumar “de buzunar” pentru uzul preotilor si episcopilor ce intra in nepomenire fata de Sinaodele si episcopii ce adopta erezia. Studiile pe acesta tema sunt nenumarate, si toata istoria Bisericii este presarata de exemplele Sfintilor Parinti care au slujit si au continuat in nepomenire Sfanta Liturghie in momente de prigoana si erezie.

Cu frățească dragoste în Hristos Domnul,
Gheron Sava Lavriotul,

2

Membru al Gherondiei Sfintei Mănăstiri, Marea Lavră, Sfântul Munte
Telefon mobil: +306947011111 fix: +302377-023754
fax: +302377-023762

Gheron Gavriil,
Sfânta Chilie Aghiou Hristodulu, Sfânta Mănăstire Kutlumusiu, Sfântul Munte

Pusnicul Vlasie Vigliotul

sursa